Alina Neagoe 
„Hai, vino, vino, primăvară,
Strânge-mă de mână,
Să fim împreună
Toată viața mea…!”
Închide odată fereastra, nu-mi place melodia,
Şi nu-mi chema primăvara, oricât de tânără, buclată, fardată, încorsetată şi colorată ar fi,
Abia am făcut o pace gri cu ea…
Ai observat că numărul păcilor este direct proporțional cu cel al anilor?
Luni, de dimineață, am făcut pace cu un mărăciniş,
După ani întregi de război în care mă bătuse cu reuşitele lui spinoase de reîncarnare într-un Făt-Frumos veşnic tânăr,
Iar eu ripostasem inutil cu superioritatea ființei mele…
Nu, n-ai ce face, nu poți învinge natura,
Acum, după ce am intrat în odaia în care povestitorul îmi repetase, obosit, că nu trebuie să intru, ştiu sigur că pacea era singura soluție.
Marți, după prânz, am făcut pace cu madame Bovary, lady Chatterley, Dama cu camelii, Adina şi alte câteva;
De fapt eu declarasem războiul judecându-le şi lovindu-le… după fapte,
Până-ntr-o zi, în care m-am surprins cu brațele pline cu panglici şi camelii…
Nu, n-ai ce face, destinul, aerul şi ispita nu pot fi evitate…
Miercuri, pe la ora 16.00, după câteva reprize de plâns cu sughițuri, l-am iertat pe Moş Gheorghe pentru că s-a dedat celor lumeşti, precum necredinciosul bucăturilor de dulce în post, şi-a acceptat firul şi sfârşitul vieții
Smulgându-i Olguței şi, evident, mie, lacrimi în vara copilăriei.
Nu, n-ai ce face, tot ce e clădit din țărână,
În țărână se întoarce, oricât de strălucitor şi prețios ar fi…
Joi, spre seară, am făcut pace cu bunicul meu;
Un singur război țineam cu el, unul şi bun: tăia coada câinelui din curte ca să fie rău!
Nu, n-ai ce face, omul e veşnic nemulțumit şi veşnic îşi doreşte ceea ce nu are!
Când e bine, trebuia rău, când e rău, trebuia bine…
Dar vieții, vieții cine i-o fi tăiat coada?
Vineri , de dimineață, m-am împăcat cu toate pâraiele ce-mi susurau, în ciudă, în urechi, la fel de sprinten ca şi în prima zi a existenței mele.
Nu, n-am ce face, nici piatră nu sunt, nici apă nu sunt,
M-oi… duce unde, unde s-au dus şi alții …
Sâmbătă am terminat de citit Biblia, tot amânasem, nu ştiu cu ce treburi importante mă încurcasem,
Am citit-o din copertă în copertă, o absorbisem precum pământul ploaia,
Aşa că duminică m-am trezit cu noaptea în cap, m-am spălat pe față cu apă nouă şi m-am dus la Biserică,
Hotărâtă treabă voiam să mă împac cu Dumnezeu…
Dumnezeu… mă aştepta, răbdător, m-a privit şi a părut că înțelesese mult mai mult decât înțelesesem chiar eu, autorul piesei;
Ca să vezi, cică autorul şi personajul piesei ar fi una şi aceeaşi persoană şi că, dacă nu îi împac pe ăştia doi, nu pot face pace cu Dumnezeu cât e lumea…
De duminică sunt în impas şi nu pot să cred că mi se întâmplă chiar mie una ca asta: sunt doar la o pace distanță de sfârşit sau de început,
Crezi că mă poți ajuta, dragă cititorule?
