Clara Mărgineanu
Poate chiar a fost vară
Hai, descântă-mi genunchii, pe un val răsărit
Într-o toamnă din focul mirodeniei arse
Pe un drum hăituit de puterile stoarse
Hai, descântă-mi final, de trecut scrijelit.
Niciodată destul, din trecut nu îmi smulg
Un căpăstru de gând, să mă tragă, urcând
Către ce mi-a ghicit, o ţigancă în gând
,,Vei mânca rădăcini, vei visa într-un fulg…”
Ce vacanţe, ce mări, câtă sete, nu spun
O rafală de puşti, cineva, în genunchi
Ninge cel mai frumos prin inele de trunchi
Vânt stârnit peste veri, tânguie a Crăciun,
Doar un prieten ales, dintre cei foarte buni
Îmi dă greieri ucişi să îmi cânte magii,
Mai ales, când mi-ai scris că nu poţi şi nu ştii
De ce umbre de scoici, din cenuşă aduni.
Catifea de lumină, o iubire-ncercată
Altă mare, alt ţărm, într-un toc de vioară
Chiar a fost sau va fi, vis de odinioară
Poate mor. Poate sunt. Poate chiar a fost vară.
***
Tatăl meu îi va trezi din nepăsare
De o viaţă, vreau să ies din ceaţă,
din grotă, din întuneric, din păcat,
De o viaţă tânjesc să cobor din înălţimea
În care,,mama” zdrobeşte cuvântul ,,tata”
În timp ce un inocent spital de nebuni
Îi iubeşte şi urlă ,,Împreună!”
De o viaţă ştiu sufletul meu în icoană, noaptea,
Rugându-mă pentru cei care au scris că eu nu exist.
Au semnat în acte că nu exist şi eu mă rog pentru ei,
Suntem prea uniţi, să ne despartă doar televizoarele, spun
Sângeră sub tastele mele numele pe care nu îl scriu,
Cineva, undeva, va întoarce rana mea ca pe un jug,
De o viaţă vreau să ies din ceaţă,
Am pierdut o rundă, viaţa e rotundă,
Ceea ce suntem va avea urmări,
Pentru cei furaţi, extazul clipei,
Pentru surzi, aplauze silenţioase,
Pentru orbi, lacrimile-interjecţii!
Absenţa tatălui, suprema vulnerabilitate,
Cei care m -au şters, nu au citit şi în palmele
Lui Dumnezeu.
Au murit. Sau cântă hulpav despre ce nu se uită
În carnea altor copii. Poate ai lor
Care îşi vor dori să iasă din ceaţă.
Tatăl meu îi va trezi din nepăsare
Cu un vis spărgând în aer sâmburi
De adevăr.
Mama mea va plânge şi ea,
Închinându-se păgân la maternitate,
Ei nu mai sunt. Poate părinţii mei
despărţiţi şi morţi, dacă ar auzi scâncete,
ar întinde braţele şi ar lua în braţe copilul care am fost.
De aproape o jumătate de secol,
Poezia atârnă în ştreangul trecutului.
De o viaţă mor încet, tânjirea de a mă iubi
Cei care nu mă pot iubi.
Doamne, ajută-mă Doamne, spune-mi că într-o zi
Mă vei auzi!
***
Pisica aceea ştie
Am cunoscut-o astăzi, nu mă va trăda vreodată,
Nu îi voi da timp să o facă.
Unii oameni trădează pentru că le dăm timp
Să îşi imagineze că răbdarea noastră poate fi destinul lor,
În realitate, artiştii întineresc până când vor să moară
Cu tandreţea felină în braţe-nhămate,
Pisica miroase a lumină şi a curat,
Teama fără nume a venit acum, viaţă pe furate,
Spre a fi forţă, zbor şi înţeles netulburat,
Pisica aceasta ştie că zeiţele se pot iubi cu muritorii,
Poeţii taie cu răbdare în stele,
(Nenăscuţii cad în micile victorii,
Cad trişti, dincolo de ele!)
Flacăra arde în pământ,
Puterea este, mereu, a Duhului Sfânt!
Toamna miroase înşelător a prietenie şi iubire
O pisică îmi sare în braţe, a tălmăcire
Durerea de dincolo toarce blând, în fiecare
Oamenii dragi istorisesc, a catifea şi a neplecare…
Mă închin în stihii la iubirea de lut,
Parcă totu-a fost ieri şi vorbesc la trecut…
O pisică mi-a sărit în braţe, a tălmăcire,
Toamna mirosea înşelător, a prietenie şi iubire,
Am cunoscut-o astăzi, nu mă va trăda vreodată,
Nu îi voi da timp să o facă.
***
Ana Blandiana:
„Clara Mărgineanu nu mai este de mult un poet care să aibă nevoie de o prezentare. O prezintă volumele ei trecute, propria sa poezie care este un amestec de sufletism şi nevroză, o vibraţie a cuvintelor care cerne literele, despărţindu-le şi păstrându-le numai pe cele fierbinţi. Rareori mi s-a întâmplat în ultimul timp să citesc o poezie atât de vie şi de vitală, atât de dramatică şi, paradoxal, atât de tonică în acelaşi timp, atât de profund reală, în sensul de circumscrisă la realitate şi atât de cuprinsă în haloul suprarealităţii.”
(text apărut pe coperta volumului „Sărutul femeii poem”, Editura „Semne”, București, 2015)
