Barajul și Lacul Siriu
Astăzi este despre locurile județului meu, despre acele minunății pentru care am anumite slăbiciuni. Pe drumul ce leagă Buzăul de Brașov, DN10, prin localitățile Nehoiu și Gura Siriului puteți admira unul dintre cele mai frumoase lacuri de acumulare din țară. Și afirm asta nu pentru că sunt buzoiancă, ci pentru că respectiva întindere de apă, aflată pe cursul superior al râului Buzău, ce pare că este înconjurată de o diademă montană, creează un peisaj de basm.
Barajul de la Siriu are o poveste aparte cu oameni și munte, cu apă și pământ. Cei din zona noastră folosesc expresia de ”baraj natural” cu toate că aceasta se referă la acele lacuri de acumulare formate prin prăbușirea unor pereți de stâncă sau prin alunecări de teren în cursul unui râu. Aici ”naturalul” reprezintă materialele din care a fost construit barajul sub forma unui mic deal, și anume anrocamentele, adică straturi succesive de argilă, rocă măruntă, pietriș și bolovani. Fiind o raritate din acest punct de vedere la nivel mondial (locul 12) și european (locul 5), construcția hidrotehnică pentru care nu s-a folosit prea mult ciment, are o înălțime de 122 de metri. Viaductele Giurca și Stânca Terehău, cel din urmă străpunge versantul cu același nume, amplifică frumusețea locului. În fapt barajul ce pare creat de natură, unește Masivul Siriu de Masivul Podul Calului. În 1975 când au început lucrările, aproximativ 300 de gospodării au fost strămutate la o altitudine mai mare, inclusiv cimitirul și Monumentul Eroilor.

”Cu 2-3 ani în urmă m-am aflat printre oamenii de aici. Ştiau deja că la Siriu se vor executa lucrări hidroenergetice complex, de mare însemnătate pentru agricultură, pentru civilizație; ştiau că toate acestea vor schimba , într-un anume fel, esenţial poate, cursul existenţei lor. Ceea ce nu au intuit însă a fost dimensiunea acestor schimbări. După o temeinică chibzuinţă, şocul, firesc în asemenea împrejurări, este depăşit. Cea mai impunătoare schimbare din istoria locurilor a intrat în ordinea lucrurilor normale. Barajul a fost receptat de localnici, aşa cum era de aşteptat, prin prisma urmărilor pozitive ce le va produce în viaţa lor de toate zilele.”, astfel descria jurnalistul buzoian Lazăr Băciucu starea de spirit a localnicilor din vremea respectivă.
Apele râului eliberate din sectorul îngust al Cheilor Buzăului își caută odihna în oglinda lacului de acumulare, alături de ale afluentului său Siriu, pentru o scurtă perioadă de timp, apoi urmează cursul creat de oameni prin inima munților pentru a activa o altă inimă, rotorul turbinei centralei electrice Podu Negru. Oglinda lacului reflectă ceva din măreția Vf. Siriu dar și din inteligența umană. Aici natura a lucrat cu omul, dovada fiind transformarea regiunii dintr-una comună, prin intervenția antropică, într-un loc unde plăcutul se îmbină cu utilul.
În agenda voastră de vacanță, Lacul de la Siriu ar trebui să ocupe un loc prioritar! Dacă ajungeți în luna august puteți participa la manifestarea folclorică Cât e Siriul de mare, care se desfășoară în prima duminică după Sf. Maria. Festivalul deja cunoscut a fost numit astfel după vestitul cântec al lui Benone Sinulescu, născut la Siriu. Drum bun să aveți!
***
Cât e Siriul de mare
Cât e Siriul de mare
N-are drumuri mergătoare.
Și-ai Buzău, Buzău!
N-are drumuri mergătoare,
Numai apă curgătoare.
Și-ai Buzău, Buzău!
Apa curge printre dealuri,
Dorul mândrii-l duce-n valuri.
Și-ai Buzău, Buzău!
Du Buzău și al meu dor
La mândruța în pridvor.
Și-ai Buzău, Buzău!