Sălbatici aleargă caii de nori,
corăbii trec marea în floare,
mici fluturi în vânt sunt aripi de mori…
idee-mbrăcată-n culoare.
Delfini supersonici cerul supun,
fitilul aprinde un soare,
scaieţii în flăcări seara apun…
idee-nmuiată-n culoare.
Femeia-filă din carte-a plecat,
cascadă de plete cu sare,
pendulu-nnecat e pus la uscat…
idee ascunsă-n culoare.
Natura-i un joc şi viaţa-i pretext,
penelul ce râde nu moare,
aşterne pe pânză suflul celest…
idee mutată-n culoare.
Sursa foto: mymodernmet.com