Și pe negândite e seară
Fiecare șade singur pe inima pământului
săgetată de-o rază de soare:
și pe negândite e seară.
(traducere de Anca-Domnica Ilea)
„Viața. Corupția adorată cu iluzii.” afirma Giuseppe Ungaretti ( 8.02. 1888 – 2.06.1970), cel care și-a descifrat sinele în destinul împărțit pe trei continente: Africa, Europa și America de Sud. Precursor al hermetismului rămâne un pilon al literaturii italiene prin producțiile literare novatoare ale secolului al XX-lea. Experiența primului război mondial este redată ca ecou al suferinței dar și ca sens derivat al credinței în Dumnezeu. Moartea fiului său, Antonietto, în vârstă doar de nouă ani, va marca etapa de găsire a răspunsurilor prin mijlocirea cuvintelor în fața emoțiilor și a durerii. Epicentrul său literar constă în dilatarea semnificației unui vers sau a unui cuvânt și în alternanța cuvintelor cu spațiile albe, ca pauze ale tăcerii. Poezia lui descrie viața unui bărbat, rămânând unul dintre cei mai mari scriitori și traducători italieni.
Vă invităm să (re)citiţi versuri scrise de Giuseppe Ungaretti.
Fluviile
(Cotici, 16 august 1916)
Mă ţin de acest copac mutilat
abandonat în această dolină
care are langoarea
unui circ
înainte sau după reprezentaţie
şi privesc
trecerea liniştită
a norilor peste lună
În dimineaţa asta m-am întins
într-o urnă de apă
şi ca o relicvă
m-am odihnit
Isonzo curgând
mă lustruia
ca pe o piatră de-a lui
Mi-am tras în sus
cele patru oase
şi m-am dus
ca un acrobat
peste apă
M-am ghemuit
lângă veşmintele mele
murdare de război
şi ca un beduin
m-am plecat ca să primesc
soarele
Acesta e Isonzo
şi aici mai bine
m-am recunoscut
o fibră supusă
a universului
Chinul meu
e când
nu mă cred
în armonie
Dar acele oculte
mâini
care mă preocupă
îmi dăruiesc
rara
fericire
Am revăzut
epocile
vieţii mele
Acestea sunt
fluviile mele
Acesta e Serchio
la care s-au adăpat
două mii de ani poate
oameni din neamul meu rustic
şi tatăl meu şi mama mea
Acesta e Nilul
care m-a văzut
născut şi crescând
şi arzând de ignoranţă
în întinsele câmpii
Aceasta e Sena
Şi-n tulburarea ei
m-am răscolit
şi m-am cunoscut
Iată fluviile mele
numărate în Isonzo
Iată nostalgia mea
care fiecare în parte
îmi transpare
acum că e noapte
că viaţa mea îmi pare
o corolă
de tenebre
(traducere Nicoleta Dabija)
Poemul original, recitat de Giuseppe Ungaretti, cu imaginea fluviului Isonzo:
