Literatura de aziLiteratura de azi
31.05.2018

Cartea mării, Cartea morții, Cartea iubirii

„Cartea aceasta („Cărțile vieții” de Emilia Ivancu, n.n.), în care cititorul devine părtaș la o frumoasă întâlnire dintre cuvânt și imagine, confirmă că putem vedea lumea în multe feluri, iar împletirea celor două limbaje artistice, întrezărită în urmă cu ceva vreme, sugerată și apoi împlinită, e o bucurie.”

(Georgeta Orian)

Volumul de poeme CĂRȚILE VIEȚII (Cartea mării, Cartea morții, Cartea iubirii), publicat de Editura Eikon, aparținând Emiliei Ivancu, ilustrat de artistul Stefan Balog și prefațat de Georgeta Orian, va fi lansat în cadrul Târgului de carte Bookfest, pe 2 iunie 2018, de la ora 19.00.

Volumul va fi prezentat de Odilia Roșianu și Vianu Mureșan, iar evenimentul va fi moderat de Valentin Ajder (Editura Eikon).