Ce știe un călugăr despre femei?

Călugărul din vechiul schit/ O zi la el m-a găzduit/ și de-ale lumii mi-a vorbit/ și de amar și de iubit…

Versurile acestea cu care îmi hrăneam fanteziile adolescentine sensibile la istorii de-amor imposibil mi-au invadat mintea, de îndată ce am aflat că un călugăr a scris Cartea despre femei.

(Dacă nu vă amintiți celebra romanță pe versurile lui Traian Demetrescu – Călugărul din vechiul schit – ascultați-o în interpretarea lui Jean Moscopol, aici.)

*

În pat trupul tău seamănă/ cu drumul laptelui care curge pe cer./ Albă te întinzi de-a lungul păturii negre/ dar te ghemuieşti repede/ speriată de locul care ameninţă cu naşterea./ Eşti frumoasă/ şi proaspătă ca laptele muls dimineaţa./ Nimeni nu a atins trupul tău./ Carnea ta fierbe./ Buzele ţi se înroşesc şi sînt moi./ Sînii se întăresc şi îşi ascut vîrfurile/ aşa cum se ascut nişte vîrfuri de suliţe –/ pieptul meu e străpuns!/ Ca un taur rănit îmi simt rana/ tot mai adîncă între picioarele tale./ Sîngele izbucneşte din tine/ şi traversează cerul/ ca o cometă./ Luna se sperie./ Încă puţin/ şi trupul meu e de prunc/ şi se naşte din tine/ şi te iubeşte din nou.

Câți dintre voi și-ar putea imagina că acela care elogia astfel Mireasa – Ștevan Baștovoi – avea să devină călugărul Savatie?

Că avea să scrie Cartea despre femei nici nu mai pare atât de straniu, citind versurile de mai sus.

Dar până să spun două-trei vorbe despre femeile din cartea ieromonahului Savatie Baștovoi, să mai citim un poem din tinerețea autorului. Sonurile trimit la Cântarea Cântărilor. Decupaje din spații geografice cunoscute și dintr-un secol recent sunt convertite într-un expresiv portret feminin:

Ochii ei sunt pestriţi/ ca o hartă veche a Rusiei./ De jur împrejur cresc/ pădurile şi Siberia verde,/ în mijloc aleargă cerbii/ şi veveriţele şi toate/ animalele cafenii./ Când este surprinsă/ sau când iubeşte/ atât de înalţi devin ochii ei/ că însuşi Petru cel Mare/ poate intra fără să se aplece./ Când cade pe gînduri/ ies din pădurile reci camioanele/ şi descarcă pe zăpada roşiatică deportaţii./ De jur împrejur cresc păduri/ şi Siberia rece/ în mijloc aleargă cerbii şi toate animalele cafenii/ şi veveriţele stau la foc. (Rusoaica)

*

Nimic despre vreun monah ori despre iubiri imposibile în Cartea despre femei a lui Savatie Baștovoi. Nimic melodramatic. Nimic concupiscent. Doar o seninătate candidă.

Eul auctorial este copilul care le descoperă pe femeile din jur drept ființe de poveste. Intangibile. Fascinante: ,,Încă din copilărie, femeile îmi păreau niște personaje de poveste: vocea lor, felul cum râdeau, părul lung și faptul că miroseau a parfum mă făceau să simt un tremur de îndată ce le vedeam. Erau niște făpturi atât de frumoase, încât mă temeam să le ating. Atunci când mă luau în brațe, așa cum se iau copiii, eu niciodată nu le îmbrățișam, stăteam cu mâinile țepene și nările pline de parfumul lor, temându-mă că, dacă le voi atinge, ele se vor speria și vor fugi.”

Dar cine sunt femeile din această Carte…?

O Evă cam de 14 ani, Anișoara, pasionată de filme indiene, care îi dă băietanului de 3 ani mere curățate cu dinții, înrobindu-l cu vraja unei feminități înmugurinde.

Clara, o secretară tânără de la un centru cultural raional, care inventează mâna-pieptene. Mâna-pieptene e atunci când femeile ,,îți trec mâna prin păr (…) și tu nu mai vrei nimic: nu vrei să te joci, nu vrei să călărești, nici măcar să mergi la vânătoare nu mai vrei…”

Cea mai frumoasă femeie din lume. O necunoscută cu șepcuță neagră, privindu-l pe copilandrul rușinos de demult – dintr-un poster prins în piuneze pe ușa de carton care închidea toaleta bunicii. Frumoasă stătea ,,într-o caleașcă peste care parcă ningea, iar frigul alb înfășura ochii ei într-un fel de taină…”

Ileana Cosânzeana, sau Stela din clasa paralelă, sau un personaj din filmele copilăriei alături de care, culcat în iarba proaspăt cosită, copilul visează să asculte ,,țârâiecii” și să povestească ceva, orice.

Fete-păsări. Femeia-Stea. Femeia-Lună. Femeia-Floare

O femeie gravidă, care plânge.

Mama.

Un milion de femei care plâng.

Doar plânsul risipește puterea hipnotică pe care femeile o au asupra micuțului: ,,Atunci când femeile plâng, ele sunt ca niște copii. Sunt mici de tot și nu miros a parfum. Nu mai sunt niște personaje de poveste cu buzele rujate și unghiile roșii. Atunci când o femeie plânge, poți să o atingi, să îi treci mâna prin păr, chiar să-i îmbrățișezi capul, să-l strângi la pieptul tău mic, cât de tare poți.”

*

Și totuși, ce știe un călugăr despre femei?

Tot ce știe un scriitor despre femei și despre feminitate.

Adică adevărurile lui.

În cazul lui Savatie Baștovoi, aceste adevăruri se găsesc în primul capitol al recentei sale cărți. Astfel, feminitatea înseamnă ingenuitate (Mărul Anișoarei), mister (Cea mai frumoasă femeie din lume), solitudine, fragilitate și vulnerabilitate (De ce plâng femeile; Un milion de femei care plâng), maternitate – acceptată sau refuzată (De ce sirenele nu fac copii), hârjoană (Unghia); cochetărie (Cum ajung pistruii pe nasurile fetelor); tandrețe (Cine a inventat mâna-pieptene); iubire…

Stilistic, bucățile amintesc întâi de Iepurii nu mor; de paginile despre copilărie din Fuga către câmpul cu ciori. Apoi, de unele poeme ale autorului, incluse în volumul de debut, Elefantul promis (1996), din care am transcris și cele două poezii de la începutul articolului meu.

Ar mai fi de spus că, printre textele din capitolul inaugural (De ce femeile frumoase se mărită cu bărbați urâți), sunt câteva mai puțin izbutite. Disonantă e Femeile din filme nu sunt adevărate – din cauza locurilor comune. Iar Cum ajung pistruii de pe ouăle de vrabie pe nasurile fetelor are un final neinspirat.

Părțile a doua și a treia din Cartea despre femei au caracter duhovnicesc.

Capitolul al II-lea (Viața e ceva mai mult) adună scurte omilii despre greșeli, frumusețe, lucruri cu adevărat importante, oameni care intră și ies din viața noastră, milostenie și altele asemenea. Iar ultima parte – Zece sfaturi despre cum să rămâi femeie între bărbați – reia în formule aforistice unele dintre ideile anterioare. Temele noi sunt iubirea; legătura cu părinții; locul în lume; asumarea; smerenia.

Sfaturile… nu au tonul apodictic al celor 10 porunci și ar putea să fie citite ignorând destinatarul numit de autor. Ele invită la o recalibrare a manierei în care lumea poate să fie văzută, descoperită și înțeleasă. La re-vrăjirea privirii care zăbovește asupra a tot ce ne-nconjoară.

*

,,E atâta frumusețe în tot ce există, încât nu ajung zilele omului pentru a se bucura de ea…”.

*

Cărțulia este ilustrată cu 12 acuarele ale autorului, absolvent al Liceului de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Răsfoind-o, am dat peste o notiță care ar putea să fie aleasă drept motto: ,,Când ești copil, nu știi să scrii. Când ești mare, nu știi să vezi…”

Cartea… lui Savatie Baștovoi nu este nici dogmatică, nici tendențioasă, nici previzibilă.

Esență de literatură (în prima parte); îndreptare duhovnicească – în celelalte pagini, volumul va avea în biografia literară a lui Savatie Baștovoi popularitatea pe care Micul Prinț o are printre scrierile lui Antoine de Saint-Exupéry.

Imagine cover: „ Necunoscuta” de Ivan Kramskoi