Bomboana de mentă

Am rămas cu foaia aceea pe care era scris numele ei, ținând-o strâns în mână multă vreme. Ca și când ar fi o parte din însăși Ființa ei, ca și când mi-ar aduce-o înapoi. Aveam niște mici însemnări, puse acolo la repezeală, de aceea o păstrasem. Încremenesc în amintiri și în senzația că, dacă m-aș uita, este aici, în umărul meu…Transcriu și o pun deoparte. Dar nu mă îndur s-o arunc.

Elisabeta… Era de aceeasi vârstă cu cealaltă Elisabeta. Regina Angliei. Era cumva mândră că purta același nume. Au împlinit amândouă o anumită vârstă, una după alta, vreme de mai bine de optzeci de ani. Mai întâi mama, apoi Regina. Și o dată cu Regina era din nou ziua ei! Mai sărbătoream încă o dată . Și tot așa 60, 70, 80 de ani. Mai întăi Elisa, cum i se spunea mamei și apoi Regina. 87, 88, 89 de ani…

Amândouă au o statură dreaptă, distinsă, regală. Pentru că Elisa are prin natura ei, de la Dumnezeu, un aer de noblețe și distincție, un rafinament al gesturilor, indiferent de situație, oricât de complicată ar fi .

Și amândouă au tot timpul o bomboană de mentă în poșetă.

Într-o zi mi-a povestit o întâmplare de-a Reginei pe care o citise ea pe undeva. „La masa regală au dat pește . S-a pus în fața fiecărui mesean câte un bol cu apă pentru a-și clăti degetele, la urmă. Unul dintre meseni, care nu știa protocolul, a luat bolul și a sorbit o gură de apă. Situație jenantă! Atunci Regina Elisabeta și-a luat propriul bol și a băut și ea o gură de apă de acolo. În felul acesta , atât de inspirat, a depășit momentul!”

Prezență de spirit, un anume simț al realității, o intuiție care n-a dat greș niciodată sunt trăsături remarcabile ale Elisei, o persoană acomodată vieții într-un mare oraș, cu toate că venea dintr-un sat de lângă Turnu-Severin, cu o structură complicată , deși fără studii prea înalte, dar autodidactă, cu un limbaj îngrijit, literar, rod al lecturilor, atentă mereu să-și lărgească orizontul, dotată excepțional intelectual și cu talent artistic recunoscut în broderii, tricotaje realizate de ea, pentru că iubește Frumosul, și-l creează din orice, croșetându-și parcă propria poveste…

Și totdeauna ia deciziile cele mai bune. În copilăria mea, de exemplu, ea a fost cel mai bun medic pentru noi, copiii ei. Îi trebuiau o zi, două și ne punea pe picioare, doar ea știa cum. Și acum, la aproape 90 de ani, are opinii sănătoase despre ceea ce se numește „corp uman” . Care trebuie ajutat în mod natural. Fără medicamente . „Dacă azi m-a durut stomacul, spune ea, mâine beau foarte puțină apă, dar nu mănânc nimic! asta însemnând ab-so-lut ni-mic. Și trece! Simplu!”

E mereu implicată, are o forță de persuasiune rară. Trăiește, parcă, o vrajă a căutării inaccesibilului, găsește soluții și învinge orice obstacole. Este extrem de iubită și admirată și acum, așa cum a fost mereu, la serviciu sau în contextul social în care și-a făcut remarcată propria carismă, ivită dintr-un patrimoniu genetic unic.

Găsesc în poșeta mamei o bomboană de mentă. O pun la loc și adaug acolo aceste gânduri scrise, pentru că nu pot să le rostesc : „Azi a fost ziua Reginei. Doar a ei… ”

Sursa foto: stylediary.ro