Adriana Ungureanu 
Economistul este un absolvent de studii economice. Există două categorii de economiști: cei care rămân în domeniu și cei care fac în viață orice altceva decât economie. Primii sunt norocoși și statornici, ceilalți au fler și pasiuni, adică alternative. Cei care rămân în domeniu, au afacerea proprie sau devin angajați, mulți ajung practicieni, câțiva rămân teoreticieni, foarte puțini îmbină ambele aspecte. Într-o țară cu un număr impresionant de absolvenți de studii economice, pe zi ce trece, economia se topește.
*
Când o activitate economică de stat sau privată nu mai funcționează în parametri optimi, se impun măsuri economice astfel încât să apară rezultate de creștere a eficienței și a rentabilității. Dacă eforturile în condițiile inițiale nu se mai justifică, economiștii, atât cei teoreticieni, cât și practicieni, ar trebui să se dovedească cei mai potriviți în identificarea soluțiilor necesare. O asemenea analiză s-ar impune și la nivelul învățământului economic de stat. Dacă ar funcționa în condițiile sistemului privat, ar da faliment, dacă n-ar oferi gratuitate, n-ar mai avea clienți – în mod nedrept, datorită acestui fapt, beneficiază de un prestigiu nejustificat. Deocamdată, tot ce contează în trierea candidaților este doar nota de la bacalaureat. Totul devine eficient și rentabil când se adună absolvenți din domenii care n-au legătură cu economia (științele naturii, filologie); așa iau naștere economiștii care nu înțeleg fenomenele economice, dar care se exprimă ”împănat” pentru că în condiții de aceeași medie la bacalaureat, limba română face diferența!
*
Cu toate că limba română este cea care triază candidații la învățământul economic, distingem două categorii de absolvenți: cei care știu să scrie și să vorbească românește și cei care nu se pricep prea bine nici la asta. Dar majoritatea vorbesc engleza. Între timp, după vreo cinci ani de studii intense, mai apare o clasificare: cei care înțeleg cât de cât fenomenul economic și reprezintă o minoritate, apoi cei majoritari, cu simț economic atrofiat. Din păcate, proporția dintre ultimele două categorii este ceea ce definește ”eficiența” sistemului românesc de pregătire economică.
*
Se spune că profesorii sunt plătiți prost și în consecință sunt tare nefericiți. Cu toate acestea, n-am auzit să plece niciunul din sistem. Dimpotrivă, cunosc cazuri care lucrează în mai multe locuri în același timp, pentru că activitatea didactică le permite asta. Dacă nu lucrează în altă parte, iau ore suplimentare în universitate. Ce-i drept, prea multe uneori. Atât de multe, încât sistemul pare blocat, inaccesibil, o castă. Pentru că a devenit astfel. Cum spunea o mare editură economică: ”suntem o mare familie”! Mărturisire cinstită de altfel, având în vedere că acolo erau toți: prieteni, fini, afini și amante!
*
Am fi nedrepți să credem că doar ne-economiștii pricep greu economia. De multe ori se întâmplă ca tocmai cei care predau cursuri economice să nu priceapă sau să se contrazică în propriile afirmații. Spre exemplu, cineva încerca să convingă un nou-venit să renunțe la ideea de a mai preda, motivând că un colaborator este foarte bine plătit față de un titular, iar după titularizare, situația financiară va deveni dezastru. Total de acord, dar dacă facem un calcul și adunăm lunile de vacanță, zilele când este închisă activitatea universitară sau cele de examene de tot felul care nu se plătesc deloc, oricine ar constata că un titular are câștigul mult mai mic pe oră decât un colaborator, dar primește bani constant, lună de lună, indiferent dacă are vacanță, zile înzăpezite, sărbători naționale sau dureri de cap ori burtă. Iar dacă adunăm într-un an salariul acela, așa de mic cum este, se ajunge la concluzia că titularul încasează mai mulți bani decât un colaborator. Chiar dacă cineva este plătit cu un salariu pe oră mai mare decât media orară a unui titular, ceea ce contează este câștigul lunar și nu câștigul pe oră. Pentru evitarea confuziilor, în SUA se folosește câștigul anual al unei persoane și nu pe oră sau pe lună ori alte câștiguri ocazionale. Un economist autentic ar fi trebuit să înțeleagă diferențele.
Văzând că n-are rezultatul scontat, profesoara respectivă a lansat întrebarea: ”Crezi că o să poți trăi cu banii ăștia atât de puțini?” Din bun simț și respect, n-a primit răspunsul cuvenit: ”Dar tu cum naiba reușești de atâția ani?
*
Concluzie: uneori economia nu este înțeleasă nici măcar de către economiști! Oglinda muncii din învățământul economic este economia însăși.
