Odilia Roşianu 
Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri nu vine doar cu vești frumoase despre libertate, drepturi și democrație. După 1918, societatea se mișca greu, iar politicienii români aveau de recuperat multe față de ceea ce se întâmpla într-o mare parte din Europa.
Marele Ducat al Finlandei, parte a Imperiului Rus la acea vreme, a fost prima țară europeană care a acordat femeilor atât dreptul de a vota, cât și cel de a fi alese în Parlament. Se întâmpla în 1907, iar demersul a avut ca rezultat alegerea a 19 femei, cele care au reprezentat primele membre ale unui parlament reprezentativ.
Pe parcursul Primului Război Mondial, noi țări au luat în considerare acest drept și, ca urmare, Norvegia l-a acordat în 1913, iar Danemarca în 1915. Spre sfârșitul războiului, Canada, Rusia, Germania și Polonia recunosc, de asemenea, drepturile femeilor de a vota.
Ce se-ntâmpla în România Mare? În iulie 1919, Marele Sfat Național de la Sibiu… amâna votul universal, deși acesta fusese anunțat încă de la Marea Adunare de la Alba Iulia din decembrie 1918. Motivul? Hm… „lipsa de oportunitate” a acordării dreptului electoral pentru femei.
Iată ce-i spunea Iuliu Maniu lui Vaida Voevod, în septembrie 1919:
„Votul femeilor nu l-am putut admite din cauza greutăților technice. Închipuie-ți cu ce ușurință votează femeia maghiară din oraș și greutatea aproape de neînvins a femeei române, care trebuie să vină lăsându-și casa din vârful muntelui. În baza unui comput destul de exact am ajuns la convingerea că dând vot la femei, numărul voturilor efective maghiare ar fi crescut cel puțin cu 1/3 parte față de voturile române, iar această n-am putut s-o risc cu tot dragul ce-l am de altfel pentru femei și pentru validitatea drepturilor lor. N-am putut risca un desechilibru al deputaților în Constituantă de dragul unui principiu, care nu va suferi nimic din cauza unei amânări de doi ani, cât cred că ține Constituantă”*
Ca fapt divers (!), în România interbelică, femeile nu vor primi dreptul de vot după alți doi ani, cum estima Iuliu Maniu, ci prin Constituţia din anul 1938. Din păcate, în urma regimului instaurat de Carol al II-lea se va anula, practic, această victorie.
Deși dreptul de vot al femeilor nu împlinește o sută de ani și, prin urmare, nu putem sărbători centenarul acestui fenomen în țara noastră, nu trebuie să ignorăm că el a fost luat în discuție totuși la aceeași dată cu Marea Unire, chiar pe 1 decembrie 1918, exact la Alba-Iulia. Dar s-a înscris în categoria „minciuni electorale”, de circumstanță. Dădea bine inclusiv pentru politicienii de atunci să nu ignore (complet) Femeia.
*Cristina Sircuța, „Viața femeilor în România Interbelică”
