Lavinia Elena NiculiceaLavinia Elena Niculicea
10.05.2018

Cântec pentru tata

Doamne, ți-aș cere o cartelă să-l pot

suna pe tata și dincolo,

să-mi spună despre mama,

să mai glumim cu viața.

Prin crăpătura cerului să le văd zâmbetul,

magnolii în asfințit–

semn că dorul de mine a înmugurit.

Timpul încă îmi predă clipa morții

și-mi îmbracă zilele în negru

contrastând elegant cu visele-mi albe.

Doame, aș vrea să schimbi  tendințele

acestui anotimp,

tata să mă strige:

-Nichita, mai scrie un vers

pe-o foaie de suflet

și amintește-mi cântecul copilăriei!

Sub cuvinte, lasă-mi Visul…”

Sursa foto: anidescoala.ro