Lavinia Elena Niculicea 
Doamne, ți-aș cere o cartelă să-l pot
suna pe tata și dincolo,
să-mi spună despre mama,
să mai glumim cu viața.
Prin crăpătura cerului să le văd zâmbetul,
magnolii în asfințit–
semn că dorul de mine a înmugurit.
Timpul încă îmi predă clipa morții
și-mi îmbracă zilele în negru
contrastând elegant cu visele-mi albe.
Doame, aș vrea să schimbi tendințele
acestui anotimp,
tata să mă strige:
-Nichita, mai scrie un vers
pe-o foaie de suflet
și amintește-mi cântecul copilăriei!
Sub cuvinte, lasă-mi Visul…”
Sursa foto: anidescoala.ro
