Mariana Rogoz Stratulat 
„Carpe diem, quam minimum credula postero”
Horațiu – Ode I, 11, 8
***
Carpe Diem
Umbra copacilor
se întinde
peste strada proaspăt
spălată
de suspinul ploii de vară,
peste urmele copiilor
care se jucau de-a baba oarba,
peste golul imens
lăsat de tine,
undeva,
la marginea vieții,
între firul de fum de la
capătul țigării
și țărâna caldă unde mocnește
moartea.
Cine știe
de ce curtea a rămas pustie,
de ce sufletele hoinăresc
fără odihnă
dintr-un trup în altul,
de ce sub lacrima de sânge a macilor dorm
amintirile și apele,
vorbele, aproapele,
misterele, chinurile și erele?
Umbrele serii
aleargă
trăgând peste case și oameni,
peste strada ce duce spre râu
liniștea iasomiei,
ce amețește timpul
cu miresme albe, tânguitoare.
În fața porții
mai oprește câteodată
vântul…
