Odilia Roşianu 
Există multe motive care duc, vrând-nevrând, la singurătate. O să spun câteva cuvinte despre situația în care ești fără partener(ă), deoarece despre aceasta se vorbește cel mai mult, cu rost sau fără rost, subliniind faptul că eu nu sunt adepta credinței ce presupune că există pe pământ „jumătatea” fiecăruia. Fiecare este un întreg, nicidecum o jumătate, în opinia mea.
Nu, nu vei citi despre ce să faci în fiecare zi, cum să te bucuri de explozia florală a primăverii, de apa limpede a mării, de crestele înzăpezite sau de muzeele Londrei. Și nici despre mirajul răsăritului Soarelui sau al Lunii, când e Nouă.
Nu voi spune nimic despre cum poți să te duci la concerte, piese de teatru, la jocuri de lumini sau la târguri organizate de primărie, cu ocazia diferitelor sărbători clerice sau laice, pentru ca momentele tale cotidiene să fie pline.
Deoarece toate astea nu te vor face decât să ridici disprețuitor din sprânceană și să fii la fel de sceptic.
De asemenea, nu voi scrie nici despre cei care o duc mai rău decât tine, care sunt bolnavi, complet singuri pe lume, fără copii, prieteni sau rude. Pentru simplul motiv că nici asta nu te va face să te simți mai bine. Doar te va enerva.
Nu voi aduce niciun fel de argument pentru a-ți dedica viața profesiei, în speranța că aceasta se constituie în una din pasiunile tale.
Este plin internetul de sfaturi, nemaivorbind de cărțile tipărite care știu totul despre ceea ce trebuie să faci, să simți sau să gândești pentru că, nu-i așa?, viața e frumoasă și trebuie trăită.
Nimic din toate acestea nu vei regăsi în rândurile gândite de mine. Toate cele enumerate mai sus vin, dacă este cazul, natural, pentru că tu vrei așa, nu pentru că cineva (care se crede înțelept și atoateștiutor) ți le spune sau scrie.
Te simți unic, iar suferința ta, dacă ea există, nu poate fi pusă într-un șablon, deoarece tu nu dorești asta. Deși știi că, de fapt, ești asemenea multor oameni de pe pământ.
Voi încerca să spun ce să NU faci – pentru că tentațiile sunt foarte mari. Și o voi face în puține cuvinte, ținând seama că, în secolele vitezei pe care le parcurgem, nimeni nu are răbdare să citească prea mult pe net.
NU fi morocănos – nimănui din viața ta nu-i place să audă/vadă/asculte pe cineva care e tot timpul întors pe dos, văitându-se de viață, de serviciu, de dragoste etc.
NU invidia pe nimeni. E-adevărat, Facebook nu este un mediu propice ca să te ajute să nu fii cuprins de acest sentiment condamnabil. Aici, majoritatea este fericită datorită celor mai banale lucruri (de exemplu, toți sunt extaziați de cafeaua de dimineață care ție ți se pare doar un alt pion plictisitor al vieții trăite), dar trebuie să știi să citești dincolo de toate prostiile postate în toate rețelele de așa-zisă socializare. Există viață și dincolo de Facebook (of, am scăpat un șablon!), iar în asta, te asigur, lucrurile sunt departe de cea atât de roz. Înainte de toate, nu există nicio familie fericită – toate au cel puțin un cadavru în dulap, știut de ambii parteneri sau, cel mai des, doar de unul, ceea ce face ca respectivul hoit să fie și mai greu de susținut. Iar acest „cadavru” poate avea multe înfățișări – nu e treaba mea să fac analiza medico-legală.
NU e important ceea ce nu există. Crezi că ți-ai ratat jumătatea? Să fim serioși – suntem perfect capabili să trăim cu o inimă, doi plămâni, doi rinichi șamd. De ce trebuie să suspinăm după o altă garnitură care să posede toate astea? Dacă vine, bine; dacă nu, nu.
NU suspina pentru ceea ce au alții – te vei simți și mai mizerabil decât ești acum. În plus, totdeauna există multiple compensații, atât în bine, cât și în rău. Nu ai de unde să știi care sunt petele lor negre, cum sunt alte aspecte ale vieții „minunate” pe care o zărești tu. Dacă tot ești înclinat spre analiză, aplică respectivele cunoștințe și asupra celorlalți, nu privi cu superficialitate doar ceea ce vor ei să ofere publicului. Cei mai tandri în public sunt cei cu cele mai multe semne de întrebare.
NU uita nicio clipă de prietenii tăi. Da, ai citit bine – atâta vreme cât ai prieteni, nu ești niciodată singur. Indiferent că sunt într-un cuplu sau tot singuri, ca și tine, ceea ce trăiți împreună nu va putea fi niciodată luat de nimeni.
NU ai nevoie de un martor. Vreți sau nu să recunoașteți, cei mai mulți dintre noi tânjesc după un martor al vieții lor. Unul cu care să se bucure, să împărtășească ceea ce văd, ce aud, ce citesc, ce trăiesc. Să-i arate cuiva ce gândește, ce simte. E firesc – suntem ființe sociale, iar un partener permanent ar avea obligația (!) să fie acolo, gata să răspundă fiecărui stimul din existența comună. Dar e așa, de fiecare dată? Sigur, ar fi ideal, însă realitatea este mult mai dură decât ne place nouă să credem. Cel pe care-l adoptăm ca pe o eventuală parte a zilelor noastre poate să fie foarte departe de ceea ce simțim sau gândim noi. Nu aș vrea să dau date statistice, dar compatibilitatea totală aproape că nu există.
NU îți plânge de milă. Iar asta e valabil și pentru cei care sunt într-un cuplu, mai mult sau mai puțin oficial. Nu-i pasă nimănui de mila pe care o simți față de tine. Poate doar părinților, dacă ei mai sunt pe acest pământ. Altora, fie ei soți, prieteni sau copii, le este foarte greu să recepționeze autocompătimirea ta. Ei vor să vadă oameni veseli, siguri pe ei, gata să se descurce în orice situație. Pot accepta pentru câteva secunde că ți-e un pic greu, după care simțul de conservare îi va determina să facă un pas înapoi.
Ar mai fi multe de spus, dar am promis că mă conformez lungimii pe care un cititor (fie el și singur) e dispus s-o accepte pentru o lectură diurnă sau nocturnă.
Ca urmare, în final, pentru a atenua eventualul cinism ce a plutit ca un abur peste rândurile de mai sus, pot să-ți spun doar că e greu să fii singur. Și la 15 ani, și la 28 de ani, și la 50, și la 70. Dar, dacă nu aplici toate NU-urile de mai sus, va fi și mai greu. Pentru tine & singurătatea ta.
