Lecția de antreprenoriat

Aristide Șeri este un antreprenor de origine română, plecat în SUA în 1988, pe când avea 14 ani, împreună cu familia. A revenit în țară în 1993, pentru a studia medicina, iar după doi ani de Stomatologie s-a reîntors în țara de adopție, pentru a practica tehnica dentară. La sfatul unui prieten de acolo, după câțiva ani de ucenicie în diverse firme, timp în care a preluat din experiențele altora, și-a deschis propriul laborator, în incinta casei unde locuiește familia. În timp ce lucra – de multe ori seara – urmărea la televizor emisiunile economice și astfel și-a descoperit pasiunea pentru investiții și tot ce reprezintă piața financiară. A început să studieze reviste de specialitate și pe la începutul anilor 2000 a citit pentru prima dată despre nanotehnologii, ca fiind unul din domeniile aflate în tendință de dezvoltare în următorii 25 de ani. În 2006 a investit în patru astfel de firme – una dintre acestea producea versiuni de proiectoare miniaturale care se încorporau în diverse componente electronice. Acțiunile cumpărate erau ieftine pentru că nimeni nu avea încredere în ele. Le-a preluat de pe o bursă secundară, sperând că vor crește în timp. ”Uite, la început bitcoin era doar câțiva cenți! Cine și-ar fi închipuit că va ajunge la nivelul actual?” mărturisește el. A început să exerseze prin a efectua investiții mici, urmărind evoluțiile de la bursă, documentându-se de fiecare dată ca să înțeleagă fenomenele care provocau fluctuațiile. Criza a constituit motivul principal care l-a determinat să se reîntoarcă în România, dar aceasta a coincis și cu dorința de a face altceva decât ceea ce făcuse până atunci, fiind într-un moment al vieții în care o activitate nouă era mai fascinantă decât să câștige bani. Și-a suspendat firma din SUA, pe care o poate reactiva oricând, și după ce a obținut distribuția pentru o vopsea termoizolantă la nivel molecular, a deschis propria afacere pe meleagurile natale, în anul 2008. Ghinionul a făcut ca un an mai târziu, în 2009, să înceapă criza și în România. Soluția de avarie a fost deschiderea unui laborator de tehnică dentară, care a funcționat foarte bine, dar s-a oprit la un moment dat. Consideră că antreprenorul trebuie să arate că poate reuși, apoi vinde și începe altceva. Pe acest principiu a creat firma Seri Nano Grup SRL, dar despre ceea ce face și cum, ne va povesti în partea a doua a interviului, care va fi publicată săptămâna viitoare.

Întrucât are o experiență bogată pe cont propriu, în condițiile în care de la 25 de ani nu știe cum e să lucreze pentru alții, iar în acest an firma sa din România împlinește 10 ani de activitate, l-am provocat la o discuție prin care să-i surprind propriile percepții, fără să urmez protocolul unui clasic interviu. I-am lansat câteva teme generale, pe care le-a povestit cum a știut mai bine. Pentru că lumea afacerilor poate deveni oricând o culegere de povești și povestiri ale experiențelor individuale.

• Criza din SUA versus criza din România

”Când am venit aici, românul nu a știut ce este aceea criză financiară. Americanul știe din 1880 ce înseamnă aceasta, de aceea s-a comportat cumpătat, simțea că economia se încălzește. Stăteam de vorbă cu oameni și le povesteam prin ce trecem și realizam că aici nimeni nu avea simțul realității. Noi, în SUA când primim sfaturi despre afaceri ni se spune că o criză începe când totul îți merge la jumătate față de trecut. În mod normal, acolo din ceea ce câștigi trebuie să și investești. Dacă ai un venit de 10 000 dolari și cheltuieli de 2000, investești 4000, restul pui deoparte. Dacă vezi că ai obținut venituri constante din cei 4000 investiți, poți să încerci investiții de 6000. Dar când începe recesiunea și venitul este de 5000, îți mai rămân 3000 după ce acoperi cheltuielile. Îți scad clar veniturile din investiții, pentru că nu mai ai nivelul de până atunci, dar rezervele te ajută să depășești cu bine momentul. În România, cel care producea 10 000, cheltuia 12 000, sperând că luna viitoare va câștiga mai mult, se obișnuise cu boom-ul economic și credea că va fi mereu așa.

În plus, americanul știe să restructureze afacerea în caz de criză, să reducă cheltuielile ca să devină productiv. Românul are stilul lui, de genul ”când vine criza, vedem atunci ce vom face!”, fără să înțeleagă că trebuie să fie pregătit din timp. Apoi, nu există cultura ca după o perioadă în care totul funcționează bine, înseamnă că trebuie să înceapă o perioadă de criză, deoarece totul e ciclic. În SUA antreprenorii comunică mai bine între ei și își împărtășesc experiențele. Acolo învățăm că totul se află în interconexiune. Dacă nu ai bani, mergi la bar și cumperi doar o bere, dar astfel patronul de la bar, pentru că vinde doar bere, nu poate plăti chiria, iar proprietarul spațiului nu poate încasa și așa mai departe. În România puțini înțeleg aceste legături. Orice se întâmplă are un efect care se propagă.”

• Contextul economic al afacerilor în 2018

”Din punctul meu de vedere, suntem în scădere față de anii precedenți, chiar dacă statisticile arată creștere economică și poți întreba pe oricine care vinde orice, îți va spune că niciodată nu a avut vânzări atât de slabe în primele trei luni ale anului. Dar niciodată nu a mai avut vânzările din 2008, când a fost cel mai mare boom economic, pentru că acesta ar deveni un punct de reper în care lumea o ducea bine, moment ce poate fi considerat apogeul României. Problema extrem de gravă este că în prezent lumea pleacă din țară și de fiecare dată când pleacă 275 000 de oameni oficial, neoficial cred că pleacă mult mai mulți, care nu declară că pleacă și probabil aceștia sunt câteva zeci de mii și astfel nouă ne scade numărul de consumatori.

În afaceri sunt unii care fac business și alții care bâjbâie. Dacă un restaurant este plin asta nu înseamnă că toate sunt la fel, chiar dacă îl găsești și pe al doilea plin. Asta se întâmplă doar pentru că există un segment de vreo 25 000 de oameni care se regăsesc aproape peste tot, se mișcă continuu și care se pot considera o economie într-o altă economie. Este exact ca în cazul Vaticanului, acești oameni formează un fel de stat în stat. Dacă ești în acel cerc, îți merge bine, nu ești de acolo, trăiești într-o lume separată. Cum ar fi Manhattan sau Hollywood în America. La noi, lumea săracă nu are bani de ieșit afară, la restaurant și atunci se duc la film, pentru că este mult mai ieftin.

Ce am observat eu, sunt trei clase în România: cei care lucrează în multinaționale, oameni care sunt în lumea lor, n-au nicio treabă cu realitatea cotidiană, pentru că ei lucrează în stil business-to-business și lucrează într-un sistem închis, nu au contact cu societatea de rând, decât când merg să-și plătească impozitul și atunci se trezesc că sunt în România; dacă îi observi, când sunt în metrou și-au pus căștile, își deschid kindle-ul sau telefonul, stau trei stații, citesc ceva și au ajuns la destinație. Ei nu interacționează, sunt foarte ciudați, dacă mergi la ei la serviciu și nu ești recomandat de cineva, nimeni nu-ți răspunde. O a doua categorie este lumea antreprenorilor, care-și bat capul cu toți și toate, aici intră cei 25 000 de care vorbeam, care au bani, sunt chiar și cei care lucrează la stat și fură, pentru că e un antreprenoriat să știi cum să furi sau să schimbi legile, chiar ne pricepem bine la prostii. A treia categorie este formată din oameni cinstiți, care, chiar dacă au capacitate de a înțelege, nu au putere financiară, fiind măcinați de o serie de probleme micuțe, care în alte țări nu există, astfel încât ei să se focuseze pe ceva mai bun.

Aici lumea nu poate planifica pe termen lung, pentru că totul se schimbă peste noapte și orice tentativă de planificare eșuează. N-ai cum să-și organizezi bugetul când legislația este în continuă schimbare, cu modificări drastice în termen foarte scurt, omul neavând timp să se pregătească. Nici măcar statul nu este în stare să-și facă bugetul ca în alte state.”

• Cu toate acestea, lumea afacerilor există.

”Da, dar haotic. Uite, în SUA sunt încurajate start-up-urile, dar 95% dintre acestea dau faliment în primul an de activitate. În momentul în care scade numărul de firme, oamenii devin dezamăgiți că nu pot răzbi în afaceri, dar statul ia măsuri de încurajare, să-i determine să se implice, pentru că nu se știe de unde sare iepurele. Firmele mari sunt rugate să-i ajute pe cei mici, acestea obișnuiesc să lucreze în sistem închis și astfel sunt nevoite să le dea o șansă. Așa au apărut ”angel investors” și alte forme de suport financiar, ca să se mai dezghețe situația antreprenoriatului. Din păcate, în România nu se întâmplă așa. Nouă ne e teamă că cel care ajunge sus o sa plece, dar nu asta este și ideea? Ca orice chestie căreia îi dai drumul, să zboare? Da, mă deranjează și pe mine că l-am ajutat pe unul să facem filmulețe, i-am dat bani, acum a ajuns mare și nu-mi mai răspunde la telefon. Frumos ar fi fost să-mi spună: ”Sunt prea ocupat ca să te mai ajut, dar, uite, îți recomand pe cineva, un student de-al meu!” Așa ar fi trebuit procedat. Uite, vezi, eu nu mai fac tehnică dentară, dar întotdeauna recomand pe cineva. Eu așa văd predarea ștafetei următoarei generații. Noi vrem să face totul la nivelul de ”Eu! Eu! Eu!””

• Antreprenoriatul în România

”Antreprenorii trăiesc cu impresia că dacă au o idee, li se fură imediat. Problema e dacă cineva vrea să ți-o fure, se întâmplă oricum. O cunoștință îmi spunea că mie nu mi-e frică pentru că mă trezesc dimineață și am deja câteva idei. Dar lui îi era teamă, pentru că avea doar una și nu știa când îi mai vine o alta. Atunci i-am răspuns că i se întâmplă asta pentru că nu citește foarte mult, pierde mult timp pe Facebook sau cu oameni care nu-l inspiră. Eu mă gândesc tot timpul cum pot îmbunătăți oferta astfel încât să surprind clientul cu ceva care pe mine nu mă costă mult, dar căruia să-i fie util. Spre exemplu, celui care cumpără anumite produse de la mine, îi dau niște etichete pe care să și le lipească pe cutii, în caz că se mută. Este ceva simplu, aparent banal, dar foarte benefic când sunt multe cutii și nu vrea să le amestece între ele. După mutare, cutiile bune se pot păstra, în timp ce etichetele mele se dezlipesc ușor și se pot arunca. Eu asta urmăresc, să fiu de ajutor, pe lângă produsele pe care le vând. Mie nu-mi este teamă că-mi fură cineva ideile. Eu am dat idei altora. Dacă mi se fură, mâine îmi vine o alta, poate și mai interesantă!

Ideea de antreprenor nu este să faci milioane. Așa gândește un mârlan! Uite, este o firmă, Sun Microsystem, un indian, care a creat 27 de firme, le aduce până la un anumit nivel și apoi le vinde, dar își păstrează foarte puține acțiuni. El este faimos, dar nu prea vorbește. În plus, este implicat într-un fond de investiții care a ajutat sute de firme. Când a fost întrebat dacă nu-l deranjează că are foarte puțin din firmele pe care le-a întemeiat a răspuns că oricând el poate crea o altă firmă, la fel de bună. Când făceam doar tehnică dentară, am înțeles că odată apărută pasta de dinți care ajută să nu mai existe cariile, trebuie să mă reorientez. Oamenii se tem de ziua de mâine. Cei mai mulți spun că vor să-și practice meseria și nu vor nimic altceva. Ceea ce trebuie să înțeleagă este că industria se schimbă, economia la nivel internațional se schimbă și dacă nu vrei, ești încăpățânat, rămâi în urmă. Apoi te plângi, cum sunt comuniștii, nostalgici după hârtii, resping calculatorul și critică acest capitalism, că nu e bun. De fapt mulți nu văd evoluția ca un lucru bun, spre binele omului. Ceea ce nu înțeleg aceștia este că nimeni nu ne ia cele două mâini de care dispunem și nici talentul, dar dacă nu avem talent să ne folosim mâinile sau capul, practic nu ne sunt de folos. Oricum mulți sunt carne de tun și acum, fiind plătiți la salariul minim pe economie, iar faptul că vine un robot, deocamdată nu trebuie să ne sperie. Mai durează vreo 30 de ani până să fim înlocuiți total. Deocamdată aceștia înlocuiesc parțial munca omului și execută procese pe care oamenii nu vor să le mai facă. Uite, în agricultură există o mașină de cules fructele care înlocuiește munca a șase oameni și care poate fi manipulată dintr-un birou, iar costul acesteia e în jurul a 100 000 de dolari. Ei bine, când s-a făcut un calcul al salariilor și taxelor aferente pentru cei șase angajați înlocuiți s-a constatat că salariile lor pe o perioadă de șase luni ar fi însemnat costul mașinii, a cărei durată este de minim 15 ani și atunci este mult mai eficient să cumperi mașina decât să angajezi oameni, care oricum nu se mai găsesc ușor.

Neliniștea a apărut de fiecare dată în istorie când mașinile au înlocuit oamenii. Spre exemplu, când s-a trecut în telefonia mobilă de pe centralele analogice, pe cele digitale s-a crezut că vor fi mulți șomeri, îndeosebi centralistele erau vizate, iar companiile de telefonie vor avea extrem de puțini angajați. Ei bine, astăzi, firmele de telecomunicații încorporează un număr de angajați de zeci de ori mare decât atunci, pentru că s-a dezvoltat foarte mult acest sector.

Ca antreprenor ai două mari probleme în această țară: forță de muncă și consumatorul. Forța de muncă te ajută să produci, să ai ce vinde, apoi, consumatorul te ajută să ai cine cumpăra ca să faci bani. În România este o situație ciudată: patronul, directorul nu-și plătesc bine angajatul, dar au pretenția ca acesta să producă bine ca el să încaseze bani. Dacă nimeni nu plătește bine angajații, de unde să ți se cumpere ție produsele? Pe de altă parte, nici angajatul nu este eficient în ceea ce face. Are pretenții, dar nu merită plătit mai mult. Evaluările interne ale multinaționalelor confirmă că salariații români nu sunt la fel de eficienți așa cum sunt omologii lor din alte țări. Ei funcționează undeva la 40-45% față de cei din afară. Firmele acceptă aceste condiții pentru că trebuie să existe și pe această piață. Noi avem tendința să ne considerăm mai deștepți decât alții, dar este o idee greșită. Spunea un profesor de la Yale că în orice țară, 15% din populație conduce restul de 85%. Într-o multinațională trebuie să fii un foarte bun executor, nu se cere creativitate, gândire. Cunosc toate acestea, pentru că am lucrat și eu, în tinerețea mea, la multinaționale. Apoi, când vorbesc cu cei implicați îi întreb de ce nu fac lucrurile în alt fel și mi se răspunde că nu ei decid, mereu trebuie să informeze și să întrebe. Vezi, firmele mici se pot mișca mult mai repede, cei de la multinaționale iau deciziile greu pentru că se împiedică în niveluri de management, care funcționează greoi și discută în ședințe programate. Apoi sunt situații când propunerile se opresc la un nivel al unei persoane fără viziune și nu se transmit mai departe. Când ești mic și sărac, ideile vin din necesitate. Când ești bogat, pierzi contactul cu lumea și nu percepi nevoile oamenilor dacă nu trăiești la nivelul lor de sărăcie.

Ca ultimă idee aș spune că este o mare diferență dintre un businessman și un antreprenor. Cel din urmă vrea să creeze, și-și îndeplinească un vis, iar primul vrea doar să facă bani, nu îl interesează cum și când. Eu întotdeauna am vrut să fiu antreprenor. În România mulți se fac antreprenori și vorbesc doar de bani, pierzând un punct esențial: calitatea produsului, cum îmbunătățești viața omului prin ceea ce oferi, apoi să lămurească de ce ar trebui ca cineva să cumpere produsul respectiv. Antreprenoriatul din țara noastră este mai mult un curent la modă sau pentru că se dau fonduri europene, fără să existe preocupare pentru ”ce aduc eu diferit”.””

• Antreprenoriatul ca vis neîmplinit

”În România întreprinzătorii se bagă în afaceri pe principiul ”Cât de greu poate să fie?” Spre exemplu, dacă vrea careva să-și deschidă o pizzerie, normal ar fi să se angajeze într-un loc șase luni, apoi alte câteva luni la concurență și să pună pe hârtie tot ce au greșit respectivii ca să se îmbunătățească modul de lucru. În tot acest timp, trebuie urmăriți furnizorii, cunoscuți, contactați, creată o relație cu aceștia. Noi am pățit așa cu flacoanele, am bâjbâit o lună până să identificăm un furnizor. Tot timpul trebuie învățat.

Antreprenorul român, când începe o afacere, nu are rezerve. Adică își face un calcul și se aruncă înainte, nu știe că de fapt totul devine aproape dublu. Deschide afaceri sperând să completeze pe drum. Ar fi de recomandat să nu pornească până nu este pregătit financiar, ca să susțină din propriul buzunar câteva luni sau chiar ani până începe să se auto-susțină. În propria afacere, de cele mai multe ori, patronul nu-și poate susține de la început propriul salariu și mulți ignoră acest aspect.”

*

Aceasta a fost o primă lecție de antreprenoriat împărtășită de Aristide Șeri. Săptămâna viitoare ne va dezvălui informații la fel de interesante.

(sursa foto: giaithecongty.net)