Isabela Branescu 
Indiferent unde îmi merg pașii
mă asediază virusul versului liber
vorbindu-mi
și despre feminitate
și despre masculinitate
o defilare de nuduri
și dinspre tinerețe spre bătrânețe
munte peste munte, aruncat în fiecare an parcă
la groapa de gunoi a timpului
toiagul sărind într-un picior
o formă de valabilitate a libertății
pe care o dă supraviețuirea
prinsă între
cruci, cuvinte între
lopețile de pământ
pe care, poate, nimeni niciodată nu le va înțelege
în somnul copilăriei încep poeziile ca porție de eternitate
haide, să mâncăm cireșe împreună
și să oprim alarma timpului
este o trecere ca o cascadă
între coatele date și
primite în tramvai
și o furtună de nisip în același timp
fără măsură
pentru care te vei lupta în fiecare an
ca o prietenă și un dușman în aceeași cameră
bolnavă de cuvinte mă simt
emoția mi se recomandă ca terapie
este singura limbă pe care o vorbesc
este la ea acasă în fiecare, contradicție si retroversie
ieri, aici, acum
eu, tu, noi în loc de recuperare
explicație pentru ultima pană de cireșe
care vine și pleacă zâmbind a copilărie
Sursa foto: citateimpresionante.ro
