Femei cu nerv

Zilele trecute, călătorind cu trenul spre un eveniment, am cunoscut ,,o femeie cu nerv”. Trebuie să știți că, indiferent de vârstă, femeile cu nerv sunt frumoase, îți captează atenția și, privindu-le, îți imaginezi viețile pe care le-au dus, dar tot rămân o enigmă.

Așadar, femeia din tren. Blondă, ochi verzi, îmbrăcată într-o rochie frumoasă, cu guler generos de dantelă, bijuterii, părea coborâtă dintr-un tablou vechi, din scena unei seri de bal, mai exact. Prietena mea o cunoștea. Am remarcat că vorbea cu buzele țuguiate, ca franțuzoaicele. Am început să plutesc și m-am întors în timp, cu peste treizeci de ani în urmă, când locuiam pe strada Udriște, și am revăzut-o pe doamna Munteanu bând compot de gutui cu înghițituri mici, în salon, pe un scaun, în apropierea pianului. Doamna Munteanu, gazda mea, nu era o femeie cu nerv, dar își ținea buzele țuguiate și avea același mod de a rosti cuvintele ca doamna din tren, de parcă vorbele erau materiale și le cântărea, însă Șache era o femeie din această categorie.

Puțină la trup, cu părul coafat, cu picioare și mâini mici. Cu multe bijuterii. Privirea, directă, la fel și vorba. Cuvintele tăioase îi erau iertate, deoarece erau spuse cu politețe. Șache părea că avea o vastă experiență de viață, cel puțin cât pentru nouă vieți. Intimida, la asemenea nivel.

Când venea în vizită la verișoara mea, casa era în sărbătoare. Coborau în bucătărie și se așezau la masa mare din lemn masiv, cu două căni de cafea în față și își depănau amintirile. Verișoara mea o respecta foarte mult și îi vorbea amabil într-un mod excesiv.

Odată, doamna Șache se întorsese din America. Masa mare din bucătărie se umpluse de fotografii: în oraș, lângă zgârie-nori, într-un parc de distracții, lângă plante exotice etc. În toate fotografiile, o altă Șache: îmbrăcată într-o salopetă albă, surâdea. Șache din fotografii era mult mai fericită. Străinătatea parcă o băgase într-o mașină de spălat într-o parte, și o scosese direct fericită, în cealaltă.

Eu mă minunam. Ce e viața, dacă nu o mirare? Misterul mi l-a elucidat prietenul verișoarei mele:

– Ai văzut ce fericită era Șache? Cum să nu fie, doar o invitase un armean de-al ei, cu mult mai tânăr…Așa e Șache, aleargă după bărbați tineri și-i plac popii.

Am râs în mine. Doamna Șache tocmai cobora scările. Se întorcea de la baie. Când s-a așezat din nou la masă, a scos din poșetă un pachet micuț de țigări, din acela cu zece țigări, și i-a făcut semn lui Romeo să ia o țigară:

– Ia! Sunt din America.

I-am privit fața lui Romeo și am citit vreo zece nuanțe. Râsul l-am ținut în mine, să nu stric măreția momentului.

Georgiana era tot o femeie cu nerv. Am cunoscut-o la un examen de admitere la facultate. M-a folosit ca pe un miel bleg. I-am dat toate materialele de la meditațiile de la limba engleză, cerându-i, la rândul meu, notițele ei de la bibliotecă, pentru literatura română. Mi-a dat ceva, cum ar fi praf în ochi. Într-o zi, a trecut în Udriște, pe la mine, cu un american. Se pregăteau să plece pe litoral. Am conversat în engleză. Cine să-l urmărească pe american? Vorbea repede, moară stricată. Cu ce să-i servesc? Le-am adus sirop de vișine cu apă rece din frigider, pe care o țineam într-o sticlă de lapte, cu gâtul larg. Rezultatul examenului: Georgiana a intrat, eu am rămas pe lângă tren.

Peste ani, o văd pe Georgiana, lângă magazinul ,,Unirea”. Elegantă, cu un palton de culoarea untului. M-a invitat la ea, în zona Trafic greu. Apartament de trei camere, frumos mobilat. În bucătărie, o masă rotundă. Mi-a plăcut mult. Eu îi zic masa regelui Arthur. Baia, neagră, cu accesorii aurii. Birou, cu mobilă albă. Lampadar. Lângă lampadar, pe o canapea micuță mi-a povestit despre o fosta iubire binefăcătoare. Un englez. Georgiana prinsese toate trenurile.

Doamna Gavra, din blocul meu. E un munte de politețe. Pe vremuri, a fost macaragiu. E elegantă, cu pălărie și se chinuieşte să meargă drept, chiar dacă trupul i s-a lăsat într-o parte. Prietenul ei e mai tânăr. Când vine în vizită, e ,,afumat”, să aibă curaj. Abia deschide ușa blocului. Celelalte doamne de vârsta ei vorbesc despre medicamente și alte neajunsuri. Doamna Gavra le privește cu înțelegere.

Ce sunt femeile cu nerv? Aceste femei sunt rare, rămân enigme pentru muritorii de rând, însă toate sunt fericite. Toate. Am cunoscut câteva, cât degetele de la o mână. Ele sunt amazoanele care au băut din apa fericirii și cred că pot să-i râdă chiar morții în față. Atât sunt de puternice.

(sursa foto: despus.ro)