Valeriu Cristea 
La Cluj am început să merg cu adevărat la cinema. Existau pe atunci, în primii ani de după război, în oraș vreo șase, șapte cinematografe, centrale (precum „Capitol”, situat în piața marii catedrale romano-catolice, ori, tot acolo, mai modestul „Timpuri noi”, învecinat cu localul „Tic-tac”, la intrarea căruia clipea prietenos, aprinzându-se și stingându-se, o firmă electrică albastră foarte atrăgătoare nu numai pentru mușterii, dar și pentru copiii ce deschiseseră ochii în timpul războiului, „Popular” – lîngă Operă și „Select”, devenit apoi „Maxim Gorki”, de pe străduța ce ducea de la marea piață spre Universitate) sau periferice („Muncitoresc”, „Aro” – cu sala cea mai prăpădită), la care rulau în general pelicule de dinainte de război (nu spun vechi pentru că încă nu erau). Am văzut prin urmare filme americane cu cowboy (Omul cu mască – în trei serii, Zoro), filme cu Stan șu Bran (nu dintre cele mai bune), de vreo zece ori Dictatorul lui Chaplin, filme ungurești antebelice, senzuale și crude, cu fete înșelate în dragoste ce se aruncă în Dunăre și cu condamnați la moarte legați la ochi și împușcați de sadici ofițeri călare în prezența unor frumoase amazoane – dacă nu mă înșel, ucigașe și ele, ori cu deținuți – ei m-au impresionat cel mai tare – cu mîinile legate la spate și prinse de un taburet ce se ridica odată cu ei, cîteva filme franceze de război (despre primul război mondial) sau ecranizări ale unor celebre opere literare, filme sovietice clasice, intrate în istoria cinematografiei (Crucișătorul Potemkin – din care am reținut în primul rînd, firește, viermuiala din carnea stricată dată ca hrană marinarilor și examinată cu lupa de un inspector voit miop, ori comedia lui Alexandrov, cunoscută la noi sub titlul pentru mine de neînlocuit Toată lumea rîde, cîntă și dansează, în care ca în orice comedie care se respectă nu moare nmeni, nici măcar un purcel, nici măcar un purcel beat, în chip riscant adormit – în mijlocul unei mari mese de ospăț – în apetisanta postură de „purcel la tavă”). Începuseră să vină și filme sovietice noi, precum tehnicolorul de mare succes în epocă Floarea de piatră, cu „splendoarea” lui mineralogică, ecranizare a unui basm, ce mi s-a părut copleșitor. (Cînd, acum vreo zece ani, filmul a fost reprogramat, am evitat să-l revăd: ca să-mi ocrotesc „floarea de piatră” a unei vechi impresii de mult cristalizate, ca să nu mi-o sfărîm dintr-o singură lovitură, în impactul cu o necruțătoare reevaluare „matură”, „lucidă”. Îmi apăr starea de tulburare ifantilă pe care mi-a dat-o naiva producție antedeluviană cu decoruri de carton, o apăr pentru că, deși de meserie critic, o consider mai prețioasă pentru mine – chiar și pentru cel de acum – decît adevărul, previzibil, despre film. Ce jalnic e acest adevăr în comparație cu miraculoasa mea impresie!) Printre primele filme văzute de mine la Cluj era și unul (englezesc pare-mi-se), de asemenea color, și el cu mare succes e public, despre Iulius Cezar, din care mai țin minte episodul surprinzătoarei, sofisticatei apariții a Cleopatrei: într-un port – văd pentru întîia oară în viața mea albastră mare – se descarcă în prezența lui Cezar o corabie. Un fel de macara care leagănă promițător în aer un covor strâns sul, îl apropie șovăitoare de pămînt și în cele din urmă îl depune lin la picioarele augustului personaj; e un cadou de la Cleopatra; pentru a i se putea prețui mai bine valoarea, covorul e desfășurat pe loc și iată că din el apare însăși Cleopatra, destul de sumar îmbrăcată.
___________
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
