Camelia RadulianCamelia Radulian
13.04.2018

aproape tango

tălpile vor înțepa asfaltul rotund

în timp ce părul va lua forma apelor subterane

nu va pluti, va fi ca rândurile din

scrisorile soldaților, negre și ample

apoi  va cădea

apoi va veni al doilea război mondial

va avea o mână explodată și în cealaltă va ține un canar mort

duminica seara, după ce aerul va

trece întâi pe la azil și va rupe frunze

tu de ce spui ca viața asta spânzură de un fir

de ce spui asta fără să urli  fără să tremuri

fără să bei?

 

femeile vor mușca dintr-o pâine

ca dintr-un ciob de oglindă

tu vei fi hidoșenia

care li se prelinge din gură

personalitate borderline, psihoză, autodistrugere

dar ce știi tu despre

singurătate?

 

brațele lor

sunt stâlpi de înaltă tensiune, iată vrăbiile ating firele lor electrice

prefigurează sinucideri
monopolare  bipolare tripolare

current –modulating control

efectul Corona

fluidele

putrezesc odată cu lemnul pădurilor

nu sunt multe

doar atâtea cât să distileze

moartea aceasta a mea de o zi

alcool  pur

rafinat, aproape tango.

100% masacru.

(sursa foto: fineartamerica.com)