Cristina Crețu 
Camera cu plita. Fereastra mică e învelită în afară cu polietilenă prinsă cu șipci. Lumina e slabă și un dud bătrân strigă de ger. O pisică fumurie stă făcută ghem lângă piciorul patului. Mama face mămăligă. Și-a desfăcut basmaua și a legat-o cu un nod la ceafă, ca vara. Îi urmăresc mâinile dibace. Eu stau în pat, cu spatele rezemat de perne și citesc o carte. Am scris pe ea un număr și m-am iscălit. Cărțile sunt toate bunurile mele.
E seară și lumina becului e slabă. Auzim pași apăsați la ușa din spate. Tata se scutură de zăpadă. Intră și miroase a frig. Pe obraji are două mere roșii. Căciula de miel sclipește de apă. Se apropie de mine și mă pupă pe frunte. Mama răstoarnă mămăliga pe masă. În treacăt, atinge cu mâna liberă tuciul. Mâini dibace. Eu mă mir. Iau ața și tai mămăliga. Mama îmi spune: „Las-o puțin, sa-i iasă sufletul!”.
