Mariana Rogoz Stratulat 
Merg prin timp fără să-i rup orele și spinii…
Iau cu mine anii și puțin infinit…
***
Să nu mă lași să plec fără umbrelă!
Să nu mă lași să-mi fie frig de mine!
Să mă alinți în taină și-n cuvânt,
să-mi porți mirarea că mă pierd în tine,
să-mi fii zefir
și-a cerului privire,
să-mi scrii poemul macilor pe câmp…
Eu voi sorbi din palma ta
destinul,
ademenirile cu flori de portocal,
voi frânge întunericul și gerul,
te voi urma,
silfidă,
prin cetina de brazi.
Să nu mă lași s-adorm la margine de timp…
