Emanuela Bușoi 
În ora de foc înteţit, de vară,
În oglinda din verandă mă privesc,
Chipu-în auria lumină solară
Aureolat e de un nimb ceresc.
Chipul vechi desăvârşit pare,
În apele clare totul se-nnoieşte
Şi-o frumuseţe divină transpare,
Arhetipală din adânc se iveşte.
Fără defecte ştiute, fără pată,
În ora de graţie sunt acum eu,
Aceeaşi sau nu ca şi altădată,
Ocrotită suprem de un zeu al meu.
Sufletul meu în senină apă
Comoară tainică adapă.//
A cette heure de feu ravivé, d’été,
Dans le miroir de la véranda je contemple
Mon visage dans la lumière du soleil dorée,
Auréolé d’un nimbe celeste ample.
L’ancien visage accompli il paraît,
Dans les eaux claires, tout, tout à neuf est mis
Et une beauté inouie transparaît,
Archétypale, divine, du dedans jaillit.
Sans défauts, sans reproche, d’or et déjà,
A l’instant suprême, moi, je suis
La même ou non comme autrefois,
Protégée par mon dieu, enfin choisie.
Mon âme dans ces eaux neuves
Des trésors secrets abreuve.
Sursa foto: facebook
