Constanța Popescu 
O mască, numele meu
încrustat pe buze, gata să cânte,
figură de ceară modelată la umbra unui gănd,
să nu se piardă excesul de iubire,
haină grea ce o purta mama,
când m-a adus pe lume.
Din ea mi-a făcut scutece
și leagăn bucuriei,
nu știu cine sunt,
mă rătăcesc deseori
prin poveștile cuvintelor decupate
dintr-o carte lăsată deschisă de viață,
când nu aveam pantofi și rochie nouă
să-mi îmbrac poezia scoasă la soare
ca o pictură murală…
Sunt mulți pereți
unde mă desenai
cu litere mari, fără să pui mască timpului…
Sursa foto: carteadelaora5.ro
