Bunavestire

Țesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi că intră luna,

Atât de alb venea. Dar nicio rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis –
Și s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? – Când s-a ridicat să vază,

I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Și cum sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,

Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul
– Cu îngerii se sfătuia de mult –
S-a bucurat spunându-i: – ,,Te ascult”.
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.

Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet și cu tunet

A fulgerat, neașteptat, Bunavestire…

Ion Pillat