Nicolae RoșianuNicolae Roșianu
22.05.2024

Un erou „profund democratic”

În eposul eroic – spre deosebire de basmul fantastic, fie că e vorba de stratul arhaic sau de stratul nou – fantasticul coexistă cu hiperbola (în ceea ce privește prezentarea eroului), locul prim fiind ocupat alternativ de cele două elemente. Cu toate acestea, în cazul eroilor pomeniți deja (Stanciu al Bratului, Român Copilul, Ilia Muromeț, Sviatogor etc.), fantasticul (sau hiperbola) nu este de natură mitologică; mai degrabă avem de-a face cu „exagerări conștiente care numai metaforic depășesc limitele realului”. Aici ni se par deosebit de semnificative observațiile lui M. Bahtin referitor la eroii lui Rabelais ca „imagini ale unor tipuri folclorice” cărora li se potrivesc cuvintele lui Hegel: ei au fost aleși eroi„nu din sentimentul superiorității, ci ținând seama de libertatea absolută a voinței”: ei sunt viteji-eroi, dar, înainte de toate, sunt „oameni care pot să realizeze liber toate potențele și cerințele naturii umane”. Extinzând observațiile lui Bahtin, putem continua, susținând că eroul eposului sau al basmului (inclusiv ajutorul care îi facilitează eroismul) este „profund democratic”; el nu e „opus masei ca ceva excepțional, ca un individ de altă specie. Dimpotrivă, el este creat din același material general-uman ca și ceilalți oameni. Nimeni nu poate umili asemenea măreție, pentru că fiecare vede în ea grandoarea propriei sale naturi”.

(fragment din „Poetică folclorică”, cap. Eroul folcloric, Editura Universității din București)

În imagine: Baba Novac (sursa foto: opanak.net)