Leonard Oprea 
„… și cum nimeni nu se naște mort – all you need is love…” (Theophil Magus)
Aşezat sub un smochin, Buddha medita. Soarele asfinţise. Se întindeau încet umbrele înserării. Se înviora jungla simţind răcoarea, suflul nopţii. Sălbăticiunile se pregăteau să şi apere viaţa sau să ucidă. Se învîrtea roata destinului.
Tigrul se opri în faţa lui Buddha şi, nervos, îşi plesni coapsele cu vîrful cozii. Mîrîi înfundat. Buddha nu se clinti. Pleoapele nu i se ridicară, nici buzele nu le întredeschiseră.
După o vreme, tigrul se lungi în iarba uscată de sub smochin, sforăi uşor, apoi se rugă:
– O, Siddhartha, Tu, Cunoscătorul Adevărului, o, Iluminatule, te rog, ascultă mă şi dă mi un răspuns.
Nu se auziră decît glasurile junglei, dar tigrul înţelese că poate vorbi:
– Un tăietor de lemne fugărit de o panteră a căzut într o rîpă. În cădere, omul s a prins cu mîinile de nişte corzi de viţă sălbatică. Eu am auzit răcnetul panterei şi ţipătul omului. Eram în hăţişurile din fundul rîpei. Am alergat repede şi am ajuns în dreptul omului, tocmai cînd se agăţa de corzile viţei. Pe buza rîpei am văzut pantera. Era turbată de furie că îi scăpase prada. Ştia şi omul, ştiam şi eu de ce e în stare o panteră cînd îi scapă prada. Aşadar, omul nu se mai putea căţăra înapoi, pe buza rîpei. Chiar atunci, doi şoareci au început să roadă corzile viţei înmugurite, deasupra nenorocosului tăietor de lemne. M am aşezat liniştit şi am început să aştept ca prada să mi cadă în gheare. Însă, deodată, omul a tresărit. Am devenit atent. Rîpa nu e foarte adîncă. Am putut să văd cum omul îşi pironise privirea pe o fragă roşie ca stropii de sînge cald, crescută în crăpătura stîncii de lîngă el. A privit o îndelung, pe urmă a început să şi legene trupul. Cînd a ajuns destul de aproape de crăpătura stîncii, a întins o mînă şi a cules fraga. A băgat o în gură, a prins din nou coarda liberă, după care a rămas nemişcat. Mă întrebam dacă va rezista agăţat de viţă pînă cînd şoarecii vor roade îndeajuns corzile ca ele să se rupă. Dar omul a întors capul şi m a aţintit cu privirea. E drept, mai întîi cu groază, apoi însă din ce în ce mai liniştit, senin chiar. Mi s au părut acele clipe o veşnicie. Şi, pe neaşteptate a venit acel strigăt înalt, pătrunzător, de parcă o mie de păuni ar fi ţipat deodată. O, Siddhartha, crede mă, abia am avut timp să fac saltul salvator… Acel om se aruncase asupra mea… Da, am fugit cu coada între picioare, în hăţişuri… Într un tîrziu m am oprit. Şi m am înfuriat cumplit: nevolnicul tăietor de lemne trebuia să fie prada mea. Am alergat înapoi din răsputeri. Prea tîrziu, omul dispăruse. Am cercetat urmele, am mirosit şi lins dîra de sînge: omul se rănise destul de rău în cădere, deci nu putea fi departe. Însă o, Înţeleptule, n am putut să mă clintesc din loc… Mă pironea o frică pe care eu, tigrul, n am mai încercat o vreodată… O, Buddha, nu mai sînt eu oare tigrul?
Fără să şi ridice pleoapele, fără să întredeschidă buzele răspunse Buddha:
– Eşti ce eşti şi jungla tremură în faţa ta. Acum însă vei fi omul care trebuia să fie prada ta.
Astfel, tigrul se trezi atîrnînd în gol, strîngînd în pumni cu disperare corzile viţei sălbatice. Sus pantera, jos tigrul. Iar şoarecii…
***
Lumina lunii ţesea lumină sub smochin. La fel de neclintit şi de nepătruns Buddha întrebă tigrul:
– Cum a fost?
– O, Siddhartha, am întîlnit tigrul, dar ce gust minunat avea fraga…
***
„… norii împletesc
fantasme… înghit luna…
… tigrul – martie…”
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
