Odilia Roşianu 
We thought that love was over,
That we were really through,
I said I didn’t love him,
That we’d begin anew
And you can all believe me,
We sure intended to,
But we just couldn’t say goodbye.
Când am citit istoria „propagării” acestei melodii, mi-au venit în minte instantaneu replicile rostite în timpul discursului lui Farfuridi, în actul III al teribilei Scrisori pierdute:
– Onorabilul orator a promis să încheie cât se poate mai scurt: apoi ce fel de scurt este asta, s-o luăm a doua oară de la 1821?
– Stimabile… eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 48…
– Mai bine la 64…
Și din această dilemă nu puteam ieși – pe care dintre variantele acestei melodii să o propun azi, la MELODIA SĂPTĂMÂNII? Să fie cea din 1932, din 1934, din 1948, din 1955, din 2012 sau din 2013?
Pentru că „We Just Couldn’t Say Goodbye” a străbătut deceniile vioi, cu avânt, provocând ascultătorilor aceeași plăcere, indiferent de interpretarea (și au fost multe!) de care a avut parte. Prima înregistrare s-a produs în 1932, în interpretarea lui Guy Lombardo, iar versiunile (verificabile) au atins numărul 21, și nu le-am luat în considerare pe cele neconfirmate.
Despre ce este vorba? Ah, e un cântecel vesel și fără pretenții despre cum nu se pot despărți doi îndrăgostiți. Or fi ei nebuni, s-or certa, dar tot e mai dulce să rămână împreună. Mai ales că textierul a personificat inclusiv piesele de mobilier din încăpere și acestea, văzându-i pe cei doi protagoniști gata să-și spună adio, plâng de mama focului.
Ceea ce mi-a atras atenția însă este, pe lângă linia melodică șăgalnică, ironia dulce cu care sunt scrise (și interpretate) versurile. În plus, varianta Dianei Krall împletește cu succes atmosfera anilor 30 cu acordurile secolului 21. De aceea, ea a ieșit câștigătoare.
Vă invit să o ascultați și să nu vă rețineți zâmbetele. Mai ales pe cele cu care-i priviți de obicei pe îndrăgostiți.
