Valeriu Cristea 
O altă moarte care m-a impresionat în copilărie s-a săvîrșit la Aiud. Nu am fost niciodată în acea localitate și nu l-am cunoscut pe omul acela. Era tatăl, deja bătrîn, al doamnei B-riu, directoarea școlii unde mama funcționa ca învățătoare. A voit să miște din loc un butoi greu, care stătea de cine știe cînd în curte: doar a icnit o dată și a căzut jos, fără suflare. A fost probabil prima dată cînd am aflat cît de ușor se poate muri. Te apuci de o treabă… și termini alta!
M-a impresionat de asemenea, dar în alt chip, și moartea mamei doamnei B-riu, ce a survenit mai tîrziu, chiar la Cluj, în locuința lor din incinta școlii. Mai precis, m-a șocat comportamentul bizar, sinistru, grotesc al cadavrului care (după cum mi s-a relatat) s-a dovedit cam… zgomotos, bolborosind și scuturîndu-se de convulsii cauzate de un fel de rîgîit mecanic. Nu e niciodată prea tîrziu ca să te „compromiți”! Poți trăi exemplar o viață de om ca să te faci de rușine după ce ai murit…
–-
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
