Timpul domnului Sima

Ceea ce a cimentat această amintire într-o formă atît de durabilă, de definitivă a fost moartea eroului ei necunoscut, a domnului Sima – survenită la puțin timp după vizita mea. La început, moartea lui raportată la ambianța protectoare în care l-am surprins (cum putea fi cineva smuls din ea?) părea o inadvertență, o imposibilitate.

Apoi am început să caut semnele ascunse ale morții în acel spațiu intim privilegiat, predestinat parcă unei fericiri fără sfîrșit. Poate că poziția de om adormit a domnului Sima să fi fost premonitorie? Sau obscuritatea în aparență atît de plăcută și odihnitoare?

Pînă la urmă mi s-a deșteptat bănuiala că cel care a trădat a fost ceasul, al cărui tic-tac liniștitor ronțăia în realitate cu lăcomie, necruțător, din mica bucată de timp care îi mai rămăsese de trăit domnului Sima.

–-

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)