Alex. ȘtefănescuDezlănțuirile de pamfletar ale lui Eminescu au ceva înfricoșător. Poetul îndreaptă spre ceea ce disprețuiește un uragan de cuvinte, căruia nu i se poate opune nimic.
Este exact ceea ce se întâmplă în ultima parte a Scrisorii III, de un sarcasm sumbru, nemilos, dus până la ultimele consecințe, ca acela din Infernul lui Dante. Prin comparație cu trecutul glorios, prezentul este considerat o caricatură grotescă.
Poetul se mulțumește la început să fie ironic, simulând admirația față de contemporani, tocmai pentru a demonstra că nu are ce admira la ei:
„Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?/ N-o să aflu între-ai noştri vreun falnic juvaer?/ Au la Sybaris nu suntem, lângă capiştea spoielii,/ Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii?”
În scurtă vreme el se plictisește însă de această formă indirectă de discreditare și trece la atacul direct, năpraznic, definindu-i batjocoritor pe eroii timpului său:
„Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,/ Măşti cu toate de renume din comedia minciunii”.
Și aduce spre exemplificare în prim-plan câte un personaj care pare pictat de Goya:
„Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,/ Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,/ Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,/ La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;/ Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/ Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă./ Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,/ Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască… ”
Ion Ghica
S-a spus că este vorba de personaje reale din Parlamentul de atunci al României („uriciunea”, de exemplu, fiind identificată drept Ion Ghica, iar „pocitura” − drept C.A. Rosetti, despre care se știe că era exoftalmic), dar astăzi contează mai puțin la cine anume se referă Eminescu. De altfel, el nici nu-și face un scop din incriminarea unuia sau altuia dintre politicieni, ci are în vedere întreaga clasă politică:
„Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!/ Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,/ În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,/ Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie./ Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,/ Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,/ Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri/ Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…/ Şi apoi în Sfatul ţării se adun’ să se admire/ Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;/ Toate mutrele acestea sunt pretinse de Roman,/ Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!”
C.A.Rosetti
A vedea în această diatribă o atitudine xenofobă înseamnă a confunda planurile: planul poeziei cu acela al realității. Dar chiar dacă am citi poezia ca pe un articol de ziar, tot n-am putea demonstra că poetul îi detestă pe străini, în condițiile în care cu câteva versuri mai jos el precizează că „bulgăroii” și „grecoteii” stabiliți la noi reprezintă „tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură”. (În articolele mele politice de după 1989, am parafrazat aceste versuri adaptându-le la noua situație: „Și apoi în Sfatul țării se adun’să se admire/ Activiști cu ceafa groasă, securiști cu nas subțire”.)
Printr-o coincidență regizată de istorie, portretul generic făcut politicienilor în Scrisoarea III li se potrivea activiștilor PCR aflați la conducerea României în perioada 1945−1989. Așa se explică de ce unele secvențe ale poemului nu puteau fi recitate, în timpul comunismului, la serbările școlare. Păreau pline de aluzii la realitatea politică din România comunistă:
„Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!/ Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,/ Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,/ Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,/ Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,/ Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”
În mod special versul „Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!” părea o trimitere la Nicolae Ceaușescu care, într-adevăr, pronunța greu cuvintele și avea o gură asimetrică.
