Literatura de azi 
Dintr-o familie de funcţionari, nevoiţi să-şi schimbe locul, cel ce avea să devină unul dintre criticii de mare prestigiu dinainte de Revoluţie, se naşte la Arad, face scoala primară de Galaţi, liceul la Cluj, unde începe o facultate tehnică, dar renunţă în grabă, transferându-se la Filologia clujană, apoi la cea din Bucureşti, pe care o absolvă abia în 1962, cu o întrerupere datorată exmatriculării, pentru că se solidarizase cu un coleg judecat ca deviaţionist (anii 58-59, de tristă amintire, pentru cei care i-au trăit…). Mai întâi profesor în preajma capitalei, apoi redactor la Gazeta literară-România literară, până în 1989, când îl urmează pe Eugen Simion la Caiete critice şi la conducerea revistei Literatorul, fondată împreună cu Marin Sorescu.
Un critic literar cu personalitate, neamestecându-se în critica de întâmpinare decât strictul necesar, în fapt dedicat unei înalte idei despre menirea criticului, întru slujirea literaturii prin aprofundarea capodoperelor. S-a fixat pe câţiva mari scriitori ai lumii, în primul rând pe marii ruşi: Dostoievski, Gogol, Cehov, dar şi Cervantes, Kafka, Faulkner. Simpla enumerare dă seamă despre orientarea lui Valeriu Cristea către problemele de esenţă ale literaturii, iar nu spre dispute curente. Unde să găseşti răspunsuri decât acolo unde mesajele artei se prezintă întruchipate la cel mai înalt nivel omeneşte posibil? Totul se întâmplă între lectorul avizat/dedicat plasat în avanpostul să de observaţie (Fereastra criticului) şi capodoperă. Eseistica lui Valeriu Cristea este consemnarea acestor confruntări cu marile probleme ale creaţiei, ale expresivităţii.
***
Abia acum, revăzând datele biografice ale „scriitorului de azi”, îmi dau seama că aş fi putut să-l cunosc, ori măcar să-i reţin numele, sau figura, încă de pe vremea studenţiei, cum am reuşit într-un alt caz: după Decembrie 1989 am văzut pe stradă un domn slab-înalt, cu nasul coroiat, păr lung, cărunt-ondulat – chip inconfundabil – reţinut de mine de la odioasa şedinţă de demascare a unor studenţi, care… ce făcuseră? Unul dintre ei notase cu 10 o lucrare de diplomă a unui student la filosofie care scrisese excelent despre Kant. Întrebarea celor care deschiseseră acest proces public, la Înfrăţirea între popoare, fiind tranşantă: poţi nota cu 10 o lucrare despre un filosof idealist?! A încercat lectorul să explice că lucrarea era bine scrisă, pe baza unei lecturi eshaustive a operei lui Kant, desigur un filosof idealist, situat în opoziţie cu luminoasa învăţătură marxist-leninistă etc…, dar nu l-au lăsat să-şi termine argumentaţia. L-au trimis la munca de jos. Năpăstuitul era chiar domnul întâlnit de mine pe Calea Victoriei, cam prin dreptul Muzeului Colecţiilor. Şi bravul om arăta chiar ca venind de la munca de jos… Îl şi cocârjase un pic… I-am ştiut până de curând şi numele, unguresc sau de evreu ungur, nu mai contează acum. Un alt student afirmase că racheta cosmică americană, desigur mai mică mult decât cea sovietică, lucru ştiut de toată lumea, s-ar putea ca totuşi să aibă aparatură la cel mai înalt nivel. L-au exmatriculat pe susţinătorul acestei supoziţii aberante, duşmănoase, otrăvite, dar l-au exmatriculat şi pe colegul de cămin care nu luase atitudine. Cel cu care avusese controversa era de faţă, pe podium, ca acuzator… Şi alte cazuri, de acelaşi fel, execuţii fără drept de replică, la acea abominabilă şedinţă, unde fusesem convocaţi pe bază de liste, ca să nu lipsească nimeni, ca să înţelegem că deviaţionismul nu are în această ţară nici o şansă, nici o ascunzătoare, nici o iertare…. Între care şi cel în care a fost implicat Valeriu Cristea…
Era după revoluţia din Ungaria, era după ce-i ajutasem pe sovietici să o înăbuşească, iar pe conducătorii noului guvern să-i suprimăm, la Snagov, unde fuseseră expediaţi de sovietici, în înţelegere cu dej, fără a li se preciza destinaţia… Ce-i drept, după aceste ticăloşii ale oamenilor lui Dej, acesta a cerut, răsplata jertfei patriotice: ca trupele sovietice de ocupaţie să părăsească România. (Ceea ce i-a sporit mult popularitatea Plăpumarului. Însă liderul stalinist dorea să-şi asigure tronul, să-şi lichideze duşmanii politico-ideologice; până una alta să intimideze, să descurajeze orice manifestare a libertăţii de gândire. Totul sub cel mai strict control!) Dând cele mai înalte asigurări că linia bolşevică va fi urmată neabătut… Stalinismul, împins după uşă în URSS, ascuns sub covor în celelalte ţări comuniste, a avut la noi o prea dură şi lungă recidivă, menţinându-se neabătut până în 1964. Lucrurile se cunosc. Dar se cunosc?
Or, cine tăia şi spânzura cu mânie partinică în aceste şedinţe publice de demascare? Nimeni altul decât acelaşi I.I., cel de care, după „evenimente”, se lipise subiectul rubricii mele de azi. Nebănuite sunt căile Domnului? Iubeşte-l pe duşman? Toate aceste precepte biblice îmi spun că multe se pot întâmpla pe lume -, chiar şi lucruri împotriva firii – însă nu mă ajută defel să şi înţeleg ce şi cum…
Or, pentru mine, pe-atunci, legat de prestaţia critică singulară a lui Valeriu Cristea, nu a contat decât aşteptarea tensionată, vreme de 12 ani, numărând zilele şi săptămânile, în speranţa că voi fi atât de norocos ca să prind apariţia volumului al II-lea din Dicţionarul personajelor lui Dostoievski…Ca să încerc a înţelege eu însumi ce a înţeles Valeriu Cristea că a înţeles Dostoievski din enigma Omului…
Ion Lazu
