Odilia RoşianuOdilia Roşianu
10.02.2018

Sunt în urma ta

Magnified, sanctified, be thy holy name
Vilified, crucified, in the human frame
A million candles burning for the love that never came
You want it darker
We kill the flame

Mai erau 19 zile din viața lui. 1, 2, 3… și tot așa, până la 19, când se trăgea cortina definitiv. Un milion de candele au ars atunci când a plecat. Dar dragostea își găsise deja pe altcineva.

“You Want it Darker” aparține albumului cu același nume, ultimul semnat de Leonard Cohen. E dedicat morții care se apropia cu pași repezi, iar el o zărea deja. Dar nu doar ei, de fapt – ci și lui Dumnezeu. Zâmbetul ironic al finalului.

Melodia a reprezentat un cântec de lebădă pe care a dorit să-l trimită în eter înaintea lansării albumului în formă definitivă. Și, odată cu „zborul” acestei muzici, Cohen i-a scris și dragostei lui dispărute de pe pământ, Marianne: „Sunt în urma ta – dacă întinzi mâna mă vei putea atinge…”

Această împletire de gânduri și muzică a fost înregistrată în sufrageria lui și trimisă pe e-mail către colaboratorii lui. S-a concentrat, nu se mai gândea la nimic altceva – doar la muzica și la versurile care trebuiau transmise.

Albumul a avut succes. Ca orice creație care răsare în clipa când autorul dispare. În cazul lui Cohen însă, e sigur că impactul era același inclusiv în cazul în care el își amâna călătoria. Și asta e cert.

Să-l ascultăm cu gândul la acest unic artist, Leonard Cohen.

(sursa foto: rollingstone.com)