Despre Calabria, cu dragoste

Noi, femeile, privim viața în vacanță într-un mod diferit de bărbați. Dacă ei își permit prin natura lor să fie mai mereu detașați, nouă aproape tot ce ni se întâmplă ne atinge sufletul. Amintirile, frumoase sau nu, ne străbat întreaga ființă și ne fac să zâmbim vibrând de plăcere, ori încercăm să dăm uitării clipe neplăcute, să nu fim năpădite de suferință sau dezgust. Când mergem undeva departe de casă, peisajul, energia locului și a oamenilor ne afectează enorm, dar parcă cel mai mult contează ceea ce experimentăm alături de cei care ne însoțesc, felul în care suntem tratate sau acel ceva ce ne trezește conștiința, ajutându-ne să simțim mai puternic ca niciodată, cu toată ființa, prezentul de

atunci, devenit ulterior amintire. Vacanțele sunt un bun prilej pentru odihnă, socializare sau pentru cunoaștere. În funcție de posibilități, unii preferă locuri mereu noi, alții să fie cât mai îndepărtate, cei conservatori par să meargă în același loc, mereu și mereu. A fost o vreme în viața mea când nu-i înțelegeam deloc pe cei din urmă, eram tentată să-i judec, să mă amuz sau să-i critic vehement, în funcție de starea în care mă aflam. Mă revolta ideea că există atâtea variante de a alege vacanța perfectă și doar o singură opțiune căpăta forma perfecțiunii în accepțiunea acestora. Însă viața ține cont de lecțiile pe care nu le stăpânim și astfel mi-a oferit posibilitatea de a ajunge chiar eu să-mi petrec vacanța, an de an, în același loc, prin mijlocitorii potriviți, doar-doar voi avea revelația acestui înțeles. Timpul mi-a dezvăluit marele secret al acestei șanse, euforia rutinei fiind spulberată continuu prin situații noi, prin permanenta metamorfoză a naturii și a oamenilor – inclusiv a mea, întrucât preferințele mele au suferit evoluții odată cu maturizarea fizică și mai ales spirituală.

Pentru mine vacanțele la Guardavalle – un sat din regiunea Calabria, sudul Italiei – și explorarea împrejurimilor mi-au oferit posibilitatea de a avea acces la frumusețile și tradițiile unui loc ferit de circuitul turistic, considerându-mă

norocoasă să mă pot distra, învăța și inspira totodată din tot ceea ce nu se găsește în cărți și nici în filme, ci direct de la fața locului sau de la ”băștinași”.

Oamenii frumoși și buni care ne găzduiesc – un milanez și o genoveză – mă fac să simt dorința de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că i-am întâlnit, pentru locurile unde am pășit împreună și pe care le-am descoperit numai datorită lor, iar în minte-mi străfulgeră mai mereu gândul că tot ce ține de Italia este un răspuns karmic de la Univers.

Dacă Italia în ansamblul ei înseamnă paste, pizza, înghețată artizanală, tiramisu, sorbeto, limoncello, martini, campari, parmezan, oțet balsamic, prosciuto, Fiat, Lamborghini, Ferrari, Alfa Romeo, DeLonghi, Pupa și multe alte lucruri de foarte înaltă calitate, Calabria înseamnă multe dintre cele culinare enumerate, dar cel mai mult poate fi descrisă ca țara ardeiului roșu iute, a uleiului de măsline presat la rece, a vinului, a smochinelor, a fructelor de cactus, a tarantelei care invită toată suflarea la dans, a mezelurilor crud-uscate, a batogului de cod uscat preparat dumnezeiește și a vestitei băuturi pe bază de ierburi, Amaro del Capo. Studiile au demonstrat că Marea Ionică din această zonă este cea mai caldă și mai curată din toată întinderea ei, iar peisajele cu munți ce depășesc uneori 2000 de m, sunt atât de spectaculoase, încât pot fi asemuite cu cele mai cunoscute locuri de pe riviera mediteraneeană.

Un bun motiv pentru turiști să profite de frumusețea locului prin vacanțe la prețuri optime, pentru că diferențele sunt uneori atât de mari față de stațiunile celebre din Nordul Italiei, încât a trăi o lună de vară în Calabria înseamnă, pe lângă bucuria unei mari economii, și un trai de neimaginat, cu condiția acceptării unor mici derapaje de la conceptele calitate, amabilitate, disciplină.

Este puțin știut faptul că în această zonă s-au născut multe din personalitățile artistice de referință ale Italiei, actori, regizori, scriitori, creatori de orice gen, ce au devenit un fel de ”ambasadori” ai locului, împrumutând încrederea lor zonei de unde provine fiecare. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți la nivel mondial sunt filozoful Tomasso Campanella, designerii Versace și cântăreața Dalida, care a trăit și a murit în Franța.

În ciuda frumuseții sale, Calabria este un paradox al Italiei, detașându-se de restul regiunilor ei prin datele statistice, care dovedesc o sărăcie evidentă (ocupând ultimul loc în provinciile italiene, cu un PIB local de peste 16 600 euro/locuitor), dar totuși aparentă. Afirm cu toată responsabilitatea că, în ciuda a ceea ce se vede cu ochiul liber sau pe Eurostat, este vorba despre o sărăcie aparentă, întrucât casele recent construite se înfățișează modest, multe netencuite, cu aspect vechi și dărăpănos, ceea ce urâțesc agresiv peisajul și conferă o imagine a unei Italii nu doar vechi prin vestigii istorice antice și medievale, cât mai ales dintr-un trecut recent, marcat de ignoranță, care refuză evoluția și mai ales adaptarea, ce contrastează puternic cu futurismul edificiilor din nordul țării (unde regiunile depășesc 35 000 euro/locuitor). Dincolo de aparența deplorabilă, multe dintre locuințele celor peste 2 milioane de locuitori ai Calabriei, adăpostesc valori de neimaginat, de un bun gust ce denotă fie o educație estetică dobândită în timp, fie un rafinament ancestral.

Am avut prilejul să vizitez casele multor prieteni de-ai noștri și pot să afirm că toate m-au impresionat. Mobila, de foarte bună calitate, scări cu statuete din marmură uneori, geamuri din vitralii extrem de bine lucrate, tocuri și uși impunătoare din lemn, toate trădau nu doar calitate, cât mai ales costuri ridicate. Oamenii și-au deschis de fiecare dată casa și sufletul, punându-ne la masă și ospătând-ne cu mare drag. Iar noi le rămânem recunoscători că ne-au dezvăluit și partea frumoasă a condițiilor lor de trai.

Explicația este simplă și rezidă în evitarea taxelor, întrucât o casă netencuită este considerată neterminată, iar nivelul de impozitare este automat redus. Este un obicei care se păstrează din 1860, de când Garibaldi a debarcat în Calabria în procesul de unificare a statelor italiene și care a aprobat practicarea diferențiată a taxelor în funcție de zonă. Calabrezul acceptă acest compromis, fără să țină cont de ”restul lumii” și la urma urmei este de înțeles.

Deși există activitate agricolă, industrie într-o formă nu tocmai evoluată, Calabria rămâne totuși celebră printr-un alt element și anume mafia ei specifică, Ngragheta, care se spune că este cea mai crudă dintre toate. Dincolo de faptul că în atâția ani de când merg acolo și nu am văzut nimic care să mă convingă de existența acesteia, nu am întâlnit măcar vreo persoană de care să se spună ”uite, acesta este un mafiot!”, deși aș fi fost tare curioasă să văd cum ar arăta în carne și oase. În schimb, am citit în presă despre oameni uciși ziua în amiaza mare, chiar pe plaja unde obișnuiesc să merg, am văzut o clădire care pe timpul nopții fusese arsă de sus până jos într-un incendiu perfect controlat, ce nu s-a extins la clădirile lipite de cea ”vizată”. Bineînțeles, după ce a ars într-o liniște perfectă până în temelii, nimeni nu văzuse, nu auzise și nu știuse nimic din cele întâmplate. Probabil există reguli și o cultură de a gestiona relația cu această organizație, pe care doar cei de acolo le cunosc și le stăpânesc. Mai mult ca sigur, folclorul este atât de abundent încât cuprinde și o parte de adevăr. Sunt genul care urmărește să înțeleagă și să-și formeze propria părere, de aceea am studiat ca un simplu observator și-am analizat ambientul cu atenția turistului visător, punându-mă pe mine în situația unui localnic și întrebându-mă cum m-aș putea descurca în condițiile pe care le-am perceput fără să devin invazivă, că doar era vacanță. Am ajuns la concluzia că există câteva îndeletniciri pe care le-aș putea practica, dar niciuna fără riscuri naturale – cum ar fi agricultura, care este compromisă uneori de incendii, din cauza temperaturilor ridicate și a secetei agresive; comerțul este marcat de o puternică concurență, ceea ce împinge la un profit redus sau inexistent; turismul se dovedește o activitate sezonieră, iar principalii actori de pe țărm sunt cu vechime mare pe piață. În general, localnicii fac naveta, se deplasează 20-50 km pentru un loc de muncă nu tocmai bine plătit. Acolo totul este la limita supraviețuirii, iar evitarea regulilor, a legilor și mai ales a taxelor reprezintă o supapă pentru o situație materială mai bună. De aceea, tind să cred că nașterea mafiei s-a produs în condiții economice explicabile, dar eu m-aș avânta și spre antropologie, ca o interpretare plauzibilă la acest tip de comportament, care evită cu orice preț un stil de viață corect. Mulți dintre calabrezi au migrat către nord, spre un nivel salarial mai bun. Cum se întâmplă deseori în familiile sărace, când unul ”se ajunge” îi trage și pe ceilalți, pentru a scoate familia sau prietenii din mizerie. O caracteristică specifică acestor oameni ai locurilor este atractivitatea spre origine. Ei nu uită de unde au plecat. De aceea tind să revină, țin legătura cu familia, cu rudele și oricine le cere ajutorul, ei caută să ofere sprijin. Felul în care acești oameni se

ajută și relaționează este într-un fel de admirat, chiar dacă la un moment dat intervine și aspectul imoral al relaționării. Oamenii săraci sunt dispuși să facă orice la un moment dat, doar să iasă din sărăcie. Apoi confluența dintre omul sărac ajuns într-o zonă bogată face ca practicile nu tocmai ortodoxe să fie folosite din plin, întrucât oportunitățile sunt mari, iar posibilitatea de câștig abundentă. De aceea mafia se creează în zone sărace, dar se manifestă plenar în zonele dezvoltate, unde afacerile pot prolifera, iar averile se maschează și se conservă mai bine în zonele de baștină austere sau în alte țări.

O altă idee mi-a venit în momentul crizei din Grecia, care a scos la iveală înclinația grecilor spre neplata obligațiilor, ca trăsătură definitorie ancestrală.

Oare n-ar fi corect ca atunci când constatăm că cele trei mari mafii ale Italiei (Cosa Nostra, Ndragheta și Camorra) activează pe teritoriul fostei Magna Grecia să considerăm că înclinația spre clandestinitate și imoralitate economică își găsește o explicație antropologică? Este doar o idee care-mi fulgeră prin minte, dar bineînțeles că mai intervine și nota locală, care a îmbinat aspectele ancestrale cu evoluția naturală .

Eu nu mi-am propus să dezvolt mai mult decât atât acest subiect. Însorita Calabrie este atât de frumoasă, oamenii atât de calzi și plini de umor, iar energia atât de bună, încât ar fi păcat să devin prea serioasă și să insist pe ceva mai puțin încântător. Mi-am propus să descriu doar ce-am trăit direct, ce amintiri mi-au oferit oamenii locului atât de minunați, dar plini de mister. Mergând în același loc, împreună cu familia mea, începând din anul 2005, am avut norocul de a fi martora unor situații unice, reale, pe care le-am putut transforma în povești scrise cu suflet ce vor fi inserate într-o carte în curs de publicare.

(sursa foto: travelator.ro)