Horia Gârbea 
Ca un glob de aur luna strălucea.
În faţa teatrului, străbunul Dromichete aţipise cu căciula dacică trasă pe ochi.
De pe balconul camerei de hotel unde vieţuia, Ivan Cosma privea peluza şi bustul strămoşului căutînd să îşi fixeze gîndurile la ceva, măcar la ultima repetiţie generală, cea de a doua zi, sau la premiera ce avea să îi urmeze îndată. Nu izbutea. În minte i se învălmăşeau bucăţele de vorbe şi fapte, pisate într-un sos de sictir. Se bătea miezul nopţii.
Îşi ridică ochii spre lună şi văzu că nu e chiar plină. Mai avea de crescut, acum era ovală şi semăna cu un coi de asin. Cînd se uită din nou în jos, Cosma zări pe scările din faţa teatrului, proaspăt spălate cu detergent, o adunare numeroasă de umbre. Erau se vede personajele lui Shakespeare ce aşteptau mute, aşezate pe trepte, ca nişte şcolari veniţi la examen. Regizorul le întoarse spatele şi intră în cameră, trăgînd bine draperia în urma lui.
Pe masa din faţa oglinzii era o sticlă de coniac. Ivan Cosma găsi în fine un lucru pe care să îşi poată concentra atenţia şi o privi cu simpatie, dar şi cu sfîrşeală.
A doua zi avea să comande, ca un stăpînitor, ultima repetiţie pentru „Crime la Elsinore”.
Sfîrşit
