Valeriu Cristea 
Am fost, sînt și voi fi un susținător al lui „U”. Nu mă rușinez să fac, într-o carte „serioasă”, „de literatură”, o asemenea declarație, pentru că nu mă consider un „microbist” oarecare. Sentimentele mele nu sînt minore, deoarece eu văd în „U” nu numai o admirabilă echipă de fotbal, dar și un simbol, întruchiparea cutezanței lui David în luptă cu Goliații fotbalului autohton. Cîți „mari” ai campionatului nostru au părăsit terenul învinși de „U”, de la redutabila I.T.A., a primilor ani de după război, cu Marki în poartă și Bonihadi la centru, pînă la Dinamo și C.C.A.?!
Nu întotdeauna, nu de cele mai multe ori a învins „U” în confruntarea cu cei puternici; ci „numai” din cînd în cînd. Suficient totuși pentru a tempera orgoliul învingătorilor de profesie. „U” a fost și este un memento al adevărului că uneori pot birui și cei „slabi”, ba chiar că așa și trebuie să se întîmple, pentru ca lumea să nu se transforme într-o mașinărie implacabil logică, programată de cei tari, pentru ca ea să nu degenereze.
–-
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
