Odilia Roşianu 
Nu, nu e nicio sărbătoare religioasă care să ne interzică să prestăm munci fizice. Nici vreo vacanță oficială. Și nici nu s-a întrerupt activitatea din cauza zăpezilor sau gerurilor.
Este pur și simplu Ziua Internațională a Statului Degeaba. Credeați că nu există așa ceva? Ei bine, v-ați făcut iluzii.
E-adevărat, nu găsim nimic în literatură care să preamărească statul degeaba; nici articole motivante nu au fost scrise pentru a susține această aniversare deosebită. Dar ea există, este consemnată încă din 1973 și e păcat s-o trecem cu vederea.
În definitiv, ce poate fi mai încurajant, nu-i aşa?, decât o zi în care toată lumea de pe glob este îndemnată oficial să stea degeaba? Mai ales când, se știe, a treia zi de luni din an (adică mâine) este decretată cea mai deprimantă zi. Ca urmare, această zi de 16 ianuarie pică foarte bine – întâi ne-am veselit, de sărbători, apoi am început serviciul, azi ne reculegem, stând degeaba, pregătindu-ne pentru ziua de mâine, când se pare că vom fi deprimați. 🙂
Curiozitatea mea este însă de altă natură: cum se stă degeaba? Așa, conform unui cântec, „pot să stau și-un an, cu ochii în tavan”? Sau respectăm obiceiurile mai proaspete și ne uităm o zi întreagă la TV? Ah, nu – mai bine pe Facebook. Privim fix la ecran și dăm like-uri din când în când. La poze, desigur, să nu fie postarea prea lungă, să ne suprasolicite.
Oare a te plimba o intra în categoria „statului degeaba”? Sau a citi? Sau a merge la teatru? Probabil că nu – fiecare din ele are nevoie de cel puțin o parte a creierului, a sufletului sau a trupului nostru, iar asta nu mai înseamnă să stai degeaba – în traducere pe înțelesul tuturor, să faci umbră pământului degeaba…
Din fericire, această zi nu este „apreciată” la adevărata ei valoare. Copiii şi profesorii merg la şcoală, oamenii normali sunt la serviciu, pensionarii au grijă de nepoţi, politicienii veghează asupra ţării (da, ştiu – aici am intrat un pic în domeniul fantastic), medicii, pompierii şi poliţiştii sunt pe baricade. În general, ne vedem cu toţii de treabă – câteodată poate chiar cu prea multă îndârjire, uitând să ne mai (şi) odihnim. Fără să stăm degeaba, însă.
Da, odihna este indicată, modalităţile variate prin care aceasta este obţinută fiind definitorii pentru personalitatea şi structura fiecăruia dintre noi. Mai ales pentru cei care nu ştiu ce înseamnă să te plictiseşti. Deoarece nu vreau să mă lungesc prea tare, despre plictiseală voi scrie altă dată – e un subiect care m-a intrigat întotdeauna şi cred că ar trebui să fie „pus la zid”.
În încheiere, pentru a nu rămâne în totalitate prozaici, în această zi a statului degeaba, propun să ne odihnim câteva clipe, alături de Nichita Stănescu:
Acesta e ceasul de linişti nespuse
Pe genele noastre-ngheţate, vor ninge
luminile lumii, ştiute
Taci, iată e ceasul gingaş, şi-ai putea
cu-o şoaptă să-l sfarmi, să-l înjunghii…
Materia doarme cu pumnii deschişi
… Stelele i se rotesc peste unghii
(Nichita Stănescu, „Cântec de odihnă”, 1957)
