Maria Morariu
A fost odată o poveste de Crăciun, o poveste care se numea „Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor” şi era scrisă de E.T.A. Hoffmann. Povestea i-a fascinat atât pe copii cât şi pe adulţi, inclusiv pe Alexandre Dumas, care a scris şi el la rândul lui o versiune a poveştii, făcând-o chiar mai cunoscută decât fusese până atunci; atât de cunoscută încât Piotr Ilici Ceaikovski a transpus-o imediat pe note, cu ajutorul libretului scris de Marius Petipa. Astfel se năştea celebra operă-balet „Spărgătorul de nuci”, o armonie de dans şi muzică. Premiera mondială avea loc în pragul sărbătorilor de iarnă, pe 6 decembrie 1892, la Teatrul Mariinski din Petersburg.
– Cât de minunat este totul! exclamă Maria fermecată.
– Aceasta, scumpă domnişoară, este Pădurea Crăciunului, zise Spărgătorul de nuci.
– Vai, oftă fata, dacă aş mai putea sta un pic aici!
Spărgătorul de nuci bătu din palme şi, imediat, apăru un grup de ciobănaşi şi ciobăniţe, de vânători şi vânătoriţe, toţi atât de albi şi de gingaşi, încât ai fi crezut că sunt făcuţi din zahărul cel mai pur. Maria îi zărise şi mai înainte, plimbându-se printre copacii din pădurice. Aceştia aduseră un minunat şezlong din aur, aşezară pe el o pernă din satin alb şi, cu mare curtoazie, o invitară pe Maria să se aşeze. Imediat, ciobănaşii şi ciobăniţele interpretară pentru ea un minunat balet, în timp ce vânătorii şi vânătoriţele cântau din corn. […]
Ceva mai departe era un alt râu, cu apele de un galben-închis, care curgeau leneş la vale. Din ele se ridica o altă aromă delicioasă. Pe mal, câţiva copii pescuiau nişte peşti dolofani, pe care îi mâncau imediat. Când se apropie mai mult de ei, Maria văzu că peştii aveau formă unor alune de pădure.
Mai departe încă, de-a lungul acestui molcom curs de apă, se întindea un târg tare mândru. Casa preotului, biserica, hambarele şi casele erau brun-închis, iar acoperişurile, aurite. Pereţii clădirilor păreau a fi tencuiţi cu coji de lămâie şi de migdale.
– Acesta este Biscuitgraz-pe-Miere, anunţă Spărgătorul de nuci. Este renumit pentru locuitorii lui chipeşi. Dar sunt şi foarte ţâfnoşi, căci suferă cumplit de dureri de dinţi.
(„Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor”, de E.T.A. Hoffmann, traducere Marcel B. Codrin)
Imagine de pe iconcert.ro
