Fii fericit, nefericitule!

Fericirea. Una dintre marile teme ale umanității. Poate cea mai mare dintre ele. Omenirea aleargă după fericire, recunoscând sau nu acest lucru. Fericirea trebuie tratată cu sinceritate. Altfel n-o poți afla. Omul lumii noi, îmbrăcat în leduri de reclame, sclipind fără să clipească și clipind fără să sclipească, așază fericirea undeva la mijlocul drumului dintre ideal și confort, făcând din ea un target viager al cărui sens ajunge să fie un soi de gadget cu care să-și etaleze sărăcia intra personală și avuția extra personală în fața celorlați. Literați, filozofi, artiști, guru, politicieni, modiști, economiști și învățați mai mici sau mai mari au încercat dintotdeauna să divulge sau să teoretizeze atributele fericirii și să emită sentințe pe care lumea cea multă ar trebui să le preia sub formă de deviză. Unii cred că fericirea e o clipă de sărbătoare a tristeții sau că e o operă a imaginației, cum spunea Marchizul de Sade. Alții, care merg pe linia lui Dostoievski, sunt convinși că fericirea e doar un episod trecător în marea dramă a durerii. Fericirea poate fi o lungă răbdare, cum spunea Jean Cocteau sau, de ce nu, un gând prelung și neîncetat la rostul omului. Deplina fericire înseamnă să-i faci pe alții fericiți, spunea Jean-Jacques Rousseau, precum odinioară Diderot. Unii, mai comozi, confundând fericirea cu plăcerea, sunt de părere că factorul afirmativ care îți indică plasarea sinelui în zona celei dintâi înseamnă să n-ai dureri în trup și griji în minte. Una peste alta, fericirea nu duce lipsă de definiții, ci doar de bunul exercițiu.

La toate spusele lumii mai adaug și eu astăzi câteva cuvinte. N-aș fi făcut acest lucru dacă n-aș fi dat peste unul dintre filmele lui Gabriele Muccino, intitulat, simplu, The Pursuit of Happyness (În căutarea fericirii) și care a făcut o oarecare vâlvă la premiera sa, în 2007 (nominalizat fiind la Oscar și la Globul de Aur) datorită duo-ului Will și Jaden Smith (tată și fiu în film și în realitate). Recunosc că filmul lui Muccino m-a impresionat. Nu neapărat prin realizarea lui (filmul nu depășește limitele unei producții comerciale) și nici pentru interpretarea lui Will Smith a cărui excelentă demonstrație actoricească nu m-a mirat. Ceea ce mi s-a părut cu adevărat interesant este că filmul reușește obiectiv să vorbească despre goana după fericire a lumii noi și, fără să se folosească de mijloace expresive cinematografic vorbind, să îmbrace spasmele acesteia în reperele unei critici dure la adresa unui sistem social considerat în mod fals a fi unul ideal.

Construit în parametrii unei rețetar cinematografic standard, filmul lui Muccino reușește să se coaguleze într-o pledoarie despre curaj. Curajul de a alerga după o fericire prezumată, curaj amestecat cu o îndârjire și o încrâncenare aproape furibunde specifice unui mileniu răsărit pe culmile disperării. Da, fericirea poate fi socotită ca un derivat al curajului, căci nu se poate cuceri decât prin temeritate. A vrea să fi fericit înseamnă a îndrăzni să privești înapoi cu mânie și înainte cu curaj și cu nădejde. Filothei Zervakos, un cuvios al zilelor noastre, spunea că adevărata fericire nu constă din demnități și nici din odihna trupului. Adevărata fericire este virtutea. Iar a fi virtuos înseamnă să fi curajos și să-ți asumi fericirea cu greul ei. Fericirea cea adevărată ne face pe toți să ne asemănăm cu alpiniștii. Cu râvnă își pregătesc escalada, cu îndrăzneală urcușul, cu răbdare și atenție își urmează pașii, cu exercițiu își educă respirația, cu ardoare își poartă dorința de a izbuti să contemple creația lui Dumnezeu de pe acoperișul lumii. Alexander Schmemann observa că lumea aceasta, prin toate mijloacele sale de comunicare ne îndeamnă: Fii fericit, ia-o domol, urmează calea cea mai simplă! Dar fericirea are o singură cale și aceea nu e deloc comodă. Înainte de a porni la drum e nevoie să te împaci cu lumea, cu tine, cu aproapele și cu Dumnezeu. Acestea sunt utilitățile care ne duc la fericire. Practic, nu teoretic. De la aceste patru împăcări se va lămuri omul de ce se află în lumea asta și îi va fi mai lesne să trăiască în ea, nerătăcit.