Mariana Rogoz Stratulat 
Călătorie sublimă
Cu ochii deschiși
ascultăm marginea timpului.
Trecem dintr-un anotimp
în altul
pășind peste umbre și ape,
peste iarba ce crește
în templul dorurilor înaripate.
Sub vâsc,
scriem idila nisipului cu marea.
Eu visez, tu descânți cuvintele…
Flăcările mocnesc în simfonia
trupurilor;
pianul tresare,
preoții rostesc rugăciuni, tămâind oglinda
din care zboară fluturii din vechea biserică.
În pustiul vieții
dervișii se rotesc într-un ritm amețitor.
Dumnezeu deschide ferestrele oarbe
ale coliviei.
Brațele noastre
– aripi de lut –
înfrâng spaimele ce ne subjugă libertatea.
Cu pleoapele lăsate
adunăm cioburile nemărginirii.
