Niciodată nu știm ce ne va aduce Noul An. Sigur, sunt multe speranțe, dorințe, planuri care nu reprezintă, în niciun caz, certitudini. Nimeni și nimic nu va aduce ceva sigur – cel puțin, nu la început de an, nu privind către lunile ce vin.
Există însă ceva ce nu se schimbă niciodată, ceva care ne-a însoțit chiar și atunci când programul TV era redus la minimum posibil, ceva pentru care ne trezim și ne instalăm în fața televizorului chiar în prima zi a Anului Nou. Este vorba despre Concertul de la Viena, aducător de bucurie, stare de bine, dans, visuri și creând amintiri.
Basmul se derulează timp de câteva ore în care ne imaginăm că suntem prinți și prințese, în castele magice, la cel mai frumos bal.
Nici anul acesta nu vom fi dezamăgiți. Prezența noastră în unica Musikverein din Viena este asigurată, iar maestrul de ceremonii va fi dirijorul Riccardo Muti, colaborator al Filarmonicii vieneze încă din 1971. El a dirijat peste 500 de concerte ale binecunoscutei orchestre și este membru de onoare al Filarmonicii din Viena.
Alături de iubitori ai muzicii din peste 90 de țari, vom fi acolo, gata să începem Noul An, în singurul mod legitim și sigur în care o putem face.
TVR 1 și TVR HD vor transmite în direct Concertul pe care-l așteptăm cu toții, pe 1 ianuarie, firește, de la ora 12.15.
Să avem un An Nou bun, în ritm de vals!