Adriana Ungureanu 
Fiecare sfârșit de an este un bun prilej pentru un bilanț al faptelor, o analiză a împlinirilor și a eșuărilor, o înțelegere a amânărilor, iar învățămintele se vor concretiza în obiectivele anului următor. Așa ar trebui să fie un curs firesc al fiecărei existențe, individ, firmă sau țară. Se pun mari speranțe în anul ce va veni, se fac planuri, se conturează visuri alimentate de dorința de a reuși.
Dar când se întrevăd licăriri de dezastru pentru viitor, nici cel mai optimist om nu va reuși să viseze prea mult, deși întotdeauna va fi animat de speranța că poate va fi bine.
Cum ar arăta un 2018 mai bun decât 2017? Optimismul meu m-ar aduce visând pe tărâmul următoarelor năzuințe:
-
Să nu mai văd la televizor oameni care doar vorbesc și nu fac nimic concret; în 2018 să nu mai fie vorbe în vânt, ci faptele, nu fostele funcții (sau cele ascunse, dar bănuite), să recomande oamenii;
-
Să văd cum se dezvoltă afacerile private, numărul antreprenorilor crește, iar întreprinzătorii îndrăznesc iar să viseze, găsesc oameni să lucreze;
-
Justiția va funcționa normal, fără favoritisme, fără ca pentru unii legea să fie mumă, iar pentru alții cinstiți, dar neputincioși, ciumă;
-
Să se creeze un Cod Fiscal care să susțină dezvoltarea mediului de afaceri și să nu se mai schimbe nimic timp de cinci ani;
-
Toate instituțiile de stat să fie conectate electronic între ele, să dispară dosarele și orice document pe hârtie, să nu mai fie cozi și totul să se mute în mediul virtual;
-
Să mă ciocnesc în universități economice de oameni implicați în afaceri exclusiv private, mici sau mari, dispuși să-i învețe pe tineri cum și cât să muncească pentru a reuși cu adevărat în viață;
-
Să redefinim noțiunea de succes;
-
Să nu mai văd pensionari angajați nicăieri, nici la stat, nici la privat, ci tineri entuziaști, dornici să rămână în țară, să înfrumusețeze cu tinerețea lor locul de muncă;
-
Să nu mai am de-a face cu incompetenți, iar dacă descopăr vreunul, să fie exclus, dar numai după ce va răspunde pentru greșelile făcute;
-
Să nu crească nicio taxă și să nu mai apară altele noi.
Cred că zece dorințe sunt suficiente, chiar și pentru un talentat visător ca mine. Știu că nimic din toate acestea nu se vor întâmpla, pentru că măsurile fiscale prevăzute pentru 2018 au încheiat anul 2017 în tonalitatea lui Macedonski:
Nimic, nici chiar speranța în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul și aripa ți-e frântă
Departe lași în urmă al visurilor rai …
Și totuși, în prag de 2018, mă străduiesc să insuflu o notă de optimism. Pentru că un an nou înseamnă speranță. De aceea îndrăznesc să sper că va fi bine, crezând în imaginația celor creativi, în cei puternici, luptători, răbdători, tenaci, dar cinstiți. Sper și îmi doresc să fie anul lor. Și cred că pentru ei sunt potrivite aceste versuri ale lui Minulescu, smulse din contextul lor:
În tine-mi pun toată speranța
Și-ți zic:
-De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine același ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Nu voi înceta să cred în oamenii cu adevărat buni, talentați și pasionați!
La mulți ani! Mult spor și succes tuturor! Cu Dumnezeu, înainte!
