Literatura de azi 
An de an strângem obiecte pentru pomul care trebuie împodobit. Ne prefacem că nu știm despre el nimic; cum a fost izbit, cum s-a opus, cum a coborât de la munte un om, cu leșul tânăr, vegetal, pe un umăr. Vreau să-i văd bine chipul bradului, de aceea înainte de a-l împodobi, îl las singur, pentru că este prea viu pentru a purta atâtea podoabe (…)
Stăm în jurul bradului pe care nu-l simțim cum nespus de încet moare, viața lui se scurge în lucruri și în noi, este o moarte simbolică, lăsând verdele viu, ca să ne bucurăm noi mai departe. (…)
Prin miros se cunoaște sufletul pomului, doi brazi cu același miros nu există, pomul meu de iarnă este unic, ca și viața pe care își va lăsa-o în lucruri. Nu cred că pot întâlni altul în pădure, el e unic în casa mea, pomul de iarnă e ca și un an pe care nu-l poți înlocui cu altul.
Nichita Stănescu (din volumul „Respirări”)
