Ridicol

Cât te-am căutat…
Cât de mult te-am căutat, de-ai şti…
Răsfoind zile, nopți, locuri,
Te-am căutat cu mâini tremurânde,
De la primul „of” răguşit al doinei
Până la cea mai înaltă notă a Sonatei Lunii,
Te-am căutat în viață şi în moarte,
Te-am căutat în povestirile unora ce se lăudau că te-au găsit, că te-au avut, că ți-au sorbit lumina,
Te-am căutat în solzii primăverii,
În acele tăcerii,
În nepăsarea tunetului,
În cămările regelui, în sălaşurile lui Chedar,
În corturile lui Solomon…
Într-o pereche de ochi căprui,
În sufletul lui,
În mâinile lui…

Mi-am pus mărgean rubiniu,
Mi-am tăiat părul,
Mi-am lăsat părul să crească în cosițe feciorelnice,
Am păstrat neatinse vasele cu untdelemn,
M-am nevoit şi ți-am păstrat totul,
M-am împrietenit cu… vai, mie!

…………………………………………………………………..

Hai, hai, Singurătateo, de când ai devenit tu atât de sensibilă?
Tu, minunata ființă de gheață şi mister,
Tu, neprietena primăverii îndrăgostiților,
Mă faci să zâmbesc,
Ți-ai pierdut simțul ridicolului?
Haida, de, Singurătatea şi Dragostea,
Ha, ha, ha!