Alina Neagoe 
Ma chere Danielle,
Am primit scrisoarea ta chiar în dimineața asta,
După ce ronțăisem, fără nicio grijă, marginile unei prăjituri grozave
Și îmi pusesem, cu fason,
Câteva panglici în păr și ruj roz (nepotrivit anotimpului) pe buze,
Eu, aceeași eu și, totuși, alta, o alta pe care o cunosc și nu o cunosc,
Dar îmi e drag să o privesc în toate ferestrele de prin casă,
E frumoasă și fericită.
Știi, după ce am gustat din cele mai ciudate prăjituri,
Am băut cele mai ciudate licori și am vărsat cele mai ciudate lacrimi,
Am aflat că dragostea are gust de struguri albi, tămâioși,
De struguri albi tămâiați sub sărutările nerușinate ale toamnei
Ce-și ascunde vârsta pe sub frunze și folosește, obsesiv,
Mai multe parfumuri franțuzești deodată.
Ghinionul nu m-a părăsit, încă mă iubește, e foarte statornic în sentimente,
Doar că nu-l mai iubesc eu, îl ignor și i-am acoperit cu creion dermatograf
Ziua din calendar, va să zică i-am radiat foarte convingător existența,
Iar el, cum fusese un birocrat înrăit, s-a supus.
Nu, nu mi-am mai schimbat țara, doar prietenii,
De fapt am renunțat la ei, am rămas doar cu iepurele alb care, între timp,
A obosit să alerge și și-a deschis o prăvălie cu dulciuri și suveniruri, millefiori…
Îmi pare rău să aud că Moartea s-a întors…
Ce-ai făcut?…Ai uitat să închizi ușa , ai sedus-o,
Ai crezut din nou în flori, în munți, în primăvară?
Ai aprins focul în sobă…?
Fericită sunt eu la capătul pământului,
Vezi bine, eu nu mai cred în primăvară, iar focuri nu mai aprind…
Sper să poți termina cântecul, Doamne, cât de frumos cânți și, apoi,
Cine ar putea trăi cu doar jumătate din cântecul munților, ciobanilor?
Cui ar rămâne susurul Jaleșului?
Nu te certa cu Moartea, ia-o cu încetul,
Cântă-i în strună și du-o la stână într-o noapte-n care atacă lupii,
Oferă-i spectacole, sunt o grămadă de variante,
Umple-i hăul cu morți ieftine și n-o judeca,
Un altcineva a zămislit-o fără voia ei.
Te las puțin, presez frunze și flori în Solenoid, o să abandonez o vreme verdele și primăvara,
Am obosit păzindu-le.
