Camelia Radulian 
Uitarea va veni cu trandafiri între
dinți ca un amant pătimaș
va urca până pe nodul gâtului,
încet,
acolo unde țâșnesc cele mai
frumoase îndoieli și se rup
scânduri de om
într-un sărut otrăvitor de văduvă
neagră.
Uită-mă încet, voi spune
îndelung, așa cum m-ai iubi,
plimbă-mă la braț în piața
publică
pentru că o execuție nu se
întâmplă niciodată
fără spectacol. fără ovații. fii
mândră de mine!
Și mă va duce uitarea în văzul
lumii, și din picioare îmi vor iesi
garoafe de mort, și toate
celelalte flori ale lumii îmi vor
rămâne pe gură.
Unde să stau atunci? Pe care
unghie îndoită? Pe care stârv să
spânzur călcâiele drumurilor
mele
ireversibil nemerse?
Uitare încălțată în cimitire
desculțe. Noi unde mergem?
Unde ne iubim? Morfina nu își
mai face efectul.
Eu singură voi spune lumii că te
tac.
