Alex. Ștefănescu 
MIHAI VAKULOVSKI. Scrie o poezie amplă, turbulentă, atotcuprinzătoare, ca apa de munte în timpul inundaţiilor. O poezie care „smulge” realităţii oameni şi case, dezrădăcinează copaci, formează cascade sau vârtejuri, explodează în mii de stropi. Dintre toate aceste momente ale ei, cele mai convingătoare sunt acelea de rotire în loc, cu forţă. În asemenea momente, poetul, cu temperamentul lui impetuos şi remarcabila lui priză la realitate, începe parcă dintr-o dată să nu mai vadă nimic în jur, absorbit de o halucinaţie; îşi reia de mai multe ori fiecare frază, vrând să o fixeze, să o refixeze şi să o rerefixeze în conştiinţa cititorului.
LUCIAN VASILESCU. A târât după sine ghiuleaua grea a ingineriei, până în 1989, asemenea lui Daniel Bănulescu şi Mihail Gălăţanu, pentru ca în 1990 să evadeze şi să se întoarcă acasă, adică în lumea poeziei, care reprezintă adevărata lui vocaţie. Născut la 23 octombrie 1958 în Ploieşti, el este în prezent stabilit în Bucureşti. Biografia sa profesională, spre deosebire de aceea a lui Mihail Gălăţanu, a fost valorificată în poezie, care, drept urmare, este încărcată de actualitate ca de un curent electric de înaltă tensiune.
LUCIA VERONA. Este prozatoare, dramaturg şi blogger. Pasiunea ei pentru computer reprezintă mai mult decât un hobby şi anume un mod de a fi scriitoare. Computerul, cu mobilitatea şi promptitudinea lui, o ajută să-şi pună în aplicare ideile cele mai fanteziste. De exemplu, să-şi numere propriile cuvinte (dintr-o carte pe care tocmai a scris-o) şi să invoce numărul lor în postfaţă: „mă gândesc că după ce-aţi citit 33.058 de cuvinte, încă 565 mai puteţi suporta”.
ELENA VLĂDĂREANU. Dintre poeţii care s-au afirmat agresiv după 1989, se remarcă Elena Vlădăreanu, ale cărei poeme au un dramatism real, şi nu unul simulat, din dorinţa de scandal. Cartea ei de debut, Europa, zece cântece funerare, vibrează de intensitatea trăirii (o simţi, ţinând-o în mână, ca pe un telemobil setat să transmită apelurile prin vibraţii).
GEORGE VULTURESCU. Lipsită de concentrare, de nerv, poezia lui George Vulturescu acţionează vag şi de multe ori nu acţionează deloc asupra sensibilităţii cititorului. Ar putea fi flacăra unui aparat de sudură şi nu este decât o flacără de aragaz. George Vulturescu ştie câte ceva despre poezie, dar nu are temperamentul artistic necesar ca să aplice ceea ce ştie. Textele sale sunt discursive, laxe, astfel încât cititorul le uită începutul pe măsură ce se apropie de sfârşitul lor.
MIRCEA ZACIU. Un profesor care a inspirat încredere şi respect în rândurile studenţilor săi de la Universitatea din Cluj-Napoca. Un critic şi istoric literar competent, sobru, care obişnuia să nu se pronunţe decât asupra a ceea îi era foarte bine cunoscut. Un om demn, orgolios, chinuit de sentimentul singurătăţii, care, în vizitele sale la Bucureşti, părea inaderent la frivolitatea celor de aici, dar care, în fond, îşi făcea cu aceste prilejuri provizii de cordialitate şi voioşie.
H. ZALIS. S-a făcut cunoscut prin stilul rebarbativ-preţios folosit în articolele şi cărţile de critică literară. Culmea este că în evocările unor momente din propria sa biografie recurge la același stil: „Cad umbre peste examene; în întregul său, educaţia, literatura resimt intemperanţele detestabile. Totuşi, între limite ale fiecărui semnatar, tras înapoi, propulsat înainte de momentul răspunsurilor la întrebări cvasiinsolubile sau, la fel de riscat, de motivaţii subversive în cunoştinţă de cauză, nu puţine sunt chestiunile amânate…”
DANIELA ZECA. În romanele de inspirație orientală ale Danielei Zeca, poveştile se desfac una din alta, ca în O mie una de nopți. Magnetismul exercitat asupra cititorului se explică şi prin fastul lor stilistic, care amintește uneori de luxurianţa imagistică din proza lui Fănuş Neagu. Pe Daniela Zeca o particularizează însă o discretă ironie mefistofelică, de negăsit la alţi autori.
HORIA ZILIERU. „Prozomegapoemele” sale sunt un galimatias, în care identificăm influenţa lui Barbu, dar şi un spirit ludic dezlănţuit, transformat într-un tsunami al dicţionarelor: „LECŢIA DE BOEMIE/ PROVOACĂ LEUCEMIE/ ŞI EXPLOZII JOS DE RÂM/ ANARHOhorrorHARÂM// DUPĂ JELE/ CHIP/ ŞI TON/ I-AŞI [sic!] DA RABLA MEA DE JEEP”. Unele pasaje nu sunt lipsite de haz. În general, însă, lectura enervează şi provoacă prurit.
