Literatura de aziLiteratura de azi
07.12.2017

Asociaţia Macedonenilor din România la Gaudeamus

Minoritatea macedoneană a fost prezentă  la Târgul  Gaudeamus, organizat la Romexpo din acest an, cu o bogată colecție de cărți  și  reviste. La standul Asociației Macedonenilor din România, vineri, 24 noiembrie,  a avut loc lansarea cărții poetei macedonence, Angi Melania Cristea, Plus/minus sentimente, apărută la Editura Macedoneanul. Au vorbit despre carte și  despre autoare scriitorii Aurel Maria Baros, Constantin Pădureanu și Daniel Corbu. Volumul este trimis la toate târgurile de carte din țară ca, de altfel, și  celelalte apariții  ale etnicilor macedoneni din România.

Tot în  aceeași  zi, la sala Mircea Sîntimbreanu, Melania Cristea a lansat şi un alt volum de poezie, Căutătorul de pokemoni, (Editura Paralela 45, 2017),  premiat la Festivalul Balcanica, Brăila, 2017 cu Premiul Balcanica, iar în  Italia cu Premiul Meridione în  cadrul Concursului Premio Corona. Despre volum au vorbit Aurel  Maria Baros, șeful  Filialei Proză  – București, Constantina Pădureanu și  scriitoarea Elena Armenescu.

Tot în  aceeași  zi, a avut loc lansarea cărții Focuri de Aoleo Marie, apărută  în  colecția  Poeți Macedoneni. Lansarea a avut loc la sala Mircea Sîntimbreanu, unde au vorbit Aurel Maria Baros, Elena Armenescu, poetul craiovean Ion Maria și alți distinși scriitori.

Au asistat la aceste  lansări membrii ai Asociației  Macedonenilor din România,  simpatizanți  ai acesteia, scriitori, critici literari și  ziariști. Lansările organizate în cadrul târgului de carte Gaudeamus au avut ca scop promovarea scriitorilor aparținând acestei minorități, dar și cunoașterea  obiceiurilor și  tradițiilor  macedonene. La lansări  au participat Laura Rogobete și Liliana Tudor, membri marcanți  ai minorității  macedonene, iar aceste lansari au fost posibile datorită  sprijinului doamnei Constantina Dumitrescu, Președinte de Onoare al Asociației  Macedonenilor din România  precum  și al Fundației  ,,Liana Dumitrescu”.

(comunicat al AMR)