Popa AuraPopa Aura
05.12.2017

În hohot

Când râd genuni tu ştii că nu-mi e bine,

că paşii mei prin ierburi se ascund

de gândul ce abia se mai abţine

să-şi strige ploaia şi că mă scufund

 

în ape de-ntuneric ce persistă

să-mi scrie valuri c-un condei de-amar.

Când râd prăpăstii ştii că nu există

în mine-aprins de linişti niciun far,

 

că lotcile-mi se leagănă întruna

a rătăciri, cu închistări cu tot

şi că-ntr-un colţ de cer îmi plânge luna.

Câd râd abisuri ştii că nu mai pot

 

să-mi răsucesc spre tine nicio mare

şi niciun zâmbet să-l pictez în sare…

Sursa foto: 1.bp.blogspot.com