Sunt convinsă că nu greșesc dacă spun ce peste 90% dintre români nu au auzit de această poetă rusă aleasă Autorul zilei, care, la sfârșitul anilor 70, devenea membră a Academiei Americane de Arte și Litere.
Incontestabil, stilul poeziilor semnate de Bella Ahmadulina (10.04.1937 – 29.11.2010) ne duce cu gândul către Țvetaeva și Ahmatova, iar vocea ei poetică a însemnat de foarte multe ori chiar glasul libertății, scriitoarea fiind o răzvrătită, indiferent de regimul în care a trăit.
Vă oferim mai jos versurile dedicate de Ahmadulina unei alte mari poete:
Annei Ahmatova
Îmi e ciudă pe ea – tinerea,
ca un rob, la galeră, de slabă,
mai fierbinte-n harem ca o roabă,
aurie pupilă-aprindea
şi privea cum ardeau fără grabă
două zori peste Neva cea grea.
Acest nume, cu care-a semnat,
însăşi ea l-a ales dintre toate,
e-ncălecarea a tot ce se poate
şi a luminii zbucnind dintr-o dat’
la hotarul de ierburi ciudate
şi în mov liliac blestemat.
Dar şi-al meu e numele ei –
se aseamănă-n sunet şi viaţă;
doar odat’ m-a privit drept în faţă,
ca un viscol m-a ars cu scântei.
Ce-aş mai face acum, îndrăzneaţă
de-a răspunde ca ea între femei?
Ca un clopot cu dangăt ceresc
şi auz profeţind a chemare:
îi e vocea de-argint sunătoare
şi din stea-n altă stea zboruri cresc
ca-ntr-o guşă de privighetoare,
împlinită de cânt nelumesc.
Îmi e ciudă – e-n tot ce-i profund
şi în rai şi în iad, claustrată.
O, de-aş fi tot ca ea de bogată,
ce-ar conta cât rămân să mai cânt?
Dar eu ştiu ca osândă-o răsplată:
soarta ei, e a mea pe pământ.
