Între octombrie 2015 și august 2017, rubrica AUTOBIOGRAFICE din revista Literatura de azi a găzduit o parte din cartea ce se afla atunci în lucru – „Convorbiri cu Nicolae Manolescu”, cu întrebări compuse de Daniel Cristea-Enache.
În lunile care au urmat, Convorbirile au fost completate, finalizate, redactate și pregătite pentru apariție.
Volumul a intrat sub tipar la Editura „Cartea românească”, iar cititorii vor putea să participe azi, 25 noiembrie, de la ora 14.00, la lansarea acestuia de la Târgul de carte Gaudeamus 2017.
Alături de cei doi protagoniști, se vor afla: Mircea Mihăieș, Gabriel Chifu și Răzvan Voncu.

Foto cover: Dinu Lazăr