Adriana UngureanuAdriana Ungureanu
21.11.2017

”Experiențe economice”

În ultimii ani, premiul Nobel pentru economie a fost acordat celor care au demonstrat științific aspecte evidente percepute de noi toți în viața de zi cu zi, dar semnalate vag de către unii economiști mai receptivi. Spre exemplu în 2017, premiul a fost revendicat de către Richard H. Thaler de la Universitatea din Chicago, în urma contribuției sale la teoria comportamentului economic, integrând teoria psihologică a comportamentul uman într-un studiu economic; în 2016, Oliver Hart și Bengt Holmström au îmbogățit teoria contractelor, efectuând o analiză asupra unor aspecte care permit conceperea acestora în condiții optime, astfel încât să se urmărească obținerea performanțelor; în 2015, Angus Deaton și-a adjudecat premiul după ce și-a dedicat activitatea pe analiza consumului, sărăciei și bunăstării; în 2014, Jean Tirole a fost răsplătit pentru viziunea sa privind puterea pieței și reglementarea ei;  în 2013 Nobelul a fost revendicat de Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen și Robert J. Schiller pentru studiul empiric asupra prețurilor activelor, pentru ca în 2012 Alvin E. Roth și Lloyd S. Shapley să fie răsplătiți pentru elaborarea teoriei alocărilor stabile și configurarea pieței.

Deși toate aceste subiecte sunt de foarte mare actualitate, ele reprezintă rezultatul unor cercetări îndelungate, asupra cărora cei deveniți celebri și-au dedicat foarte mulți ani din viață. Dar ceea ce este cel mai important, teoriile elaborate reprezintă o reflexie a vieții economice practice, urmărită îndelung cu scopul de a-i surprinde evoluțiile în mod corect. O simplă căutare pe Internet a fiecărui nume de mai sus în parte aduce informații bogate referitoare la preocupările cercetătorului respectiv, care urmărește aceleași obiective aproape dintotdeauna și care au legătură evidentă cu domeniul pentru care a fost premiat. Cam asta se întâmplă în societățile dezvoltate, care abundă de experiențe economice: unii se concentrează pe practică, alții transformă practica în teorie, iar cultura economică presupune o îmbinare perfectă a celor două.

Pe bună dreptate, cititorii se pot întreba ce-mi veni oare să pomenesc de laureați ai premiului Nobel, când, după ultimele măsuri prevăzute în codul fiscal, la poarta țării noastre bate apocalipsa economică? Probabil mă impresionează modul în care se recunoaște efortul unor oameni, chiar după foarte mult timp.

Săptămâna trecută am avut onoarea să moderez (din nou!) o conferință științifică organizată la Universitatea Transilvania din Brașov denumită generic ”Experiențe economice”. Cei care au fost și la ediţia anterioară au putut constata la fața locului că numărul participanților s-a împuținat. Să fiu sinceră, obișnuiesc să urmăresc cam toate evenimentele economice din peisajul românesc și exact în zilele evenimentului nostru au mai existat și alte conferințe economice, poate mult mai sonore (dar nu neapărat serioase, atunci când nu respectă de ani buni promisiunile de publicare) prin prezentatorii aduși de pe alte meleaguri, dar care, în ciuda eforturilor vizibile depuse, nu s-au bucurat de săli pline de oameni care să achite integral taxa de participare – fotografiile sunt grăitoare, mai ales cele de pe Facebook!

În cazul conferinței noastre s-au încercat explicații cu referire la numărul în scădere al doctoranzilor, de la lipsa de interes a acestora, la decizia lor de abandonare a programului de doctorat; apoi, după prezentarea unui poster al unui membru într-un proiect european, au fost amintite vremurile când conferințele erau asaltate de cei urmăriți de sarcina îndeplinirii indicatorilor de performanță stipulați în contract, neîndeplinirea lor ducând la obligația de a returna banii primiți pentru participarea la conferințe și nu numai; au mai fost invocate o serie de alte explicații care să elucideze problema participanților, iar în final s-a afirmat cu delicatețe că experiențele economice românești din ultimul an nu au mai fost atât de bogate, să-i inspire prea mult pe economiști.

Cu toate acestea, lucrările prezentate au fost deosebit de valoroase, aducătoare de informații pragmatice, cele mai multe fiind rezultatul unor cercetări empirice. Tematica abordată a fost variată, surprinzând aspecte din domeniile macroeconomic, microeconomic, juridic, IT, educație, corporatiste, sănătate, sport, instituții non-formale.

În urma acestei conferințe a fost interesant să păstrăm idei care fac referire la:

-aspecte legate de dedesubturile întocmirii situațiilor de către INS (Institutul Național de Statistică), concluzionând că instituția lucrează corect pe baza informațiilor care i se raportează; cum am fost câțiva sceptici în sală în privința cifrei exorbitante de 8,3% creștere economică raportată pentru al treilea trimestru al acestui an, nu ne rămâne decât să ne îndreptăm suspiciunea asupra datelor de input (pe care le primește instituția respectivă); cum creșterea economică a fost motivată de comportamentul economic al individului, discuția s-a îndreptat spre raționamentul de a cheltui, ce nu e neapărat legat de situația lui economică, uneori este pur psihologică (apropo de ideea de premiu Nobel al acestui an);

-o altă lucrare a evidențiat neconcordanțele dintre angajamentele luate prin proiecte europene dedicate infrastructurii educaționale și schimbările legislative survenite pe parcursul desfășurării respectivului proiect, taman bine să blocheze un bun demers.

-o evaluare a unui număr relevant de proiecte europene a reliefat faptul că cei care predau management sau alte materii economice, în practica materiei respective dovedesc că nu respectă nimic din ceea ce-i învață pe studenți; de asemenea, mai nimeni nu urmărește ce se întâmplă după implementarea proiectului respectiv, dacă este cu adevărat sustenabil sau nu (din 70 de proiecte evaluate, doar 14 sunt sustenabile, restul nu!)

-relevanța raportărilor fiscale scade odată cu instabilitatea politică, iar studiul de caz al Turciei a fost explicat de un angajat la una dintre cele mai mari companii de consultanță din lume

-practicile și remunerarea managementului implicat în activitatea de ”business diplomacy” prezentate la conferință mi-au amintit de premiul Nobel din 2015;

-noile forme de educație au fost evaluate prin prisma avantajelor economice și sociale; urmează reversul problemei (riscuri și dezavantaje) într-o cercetare ulterioară;

-lucrările din domeniul sportului reliefează că acesta necesită o abordare aparte a teoriei economice, tocmai pentru faptul că se bazează mult pe relațiile inter-umane;

-caracteristicile managerului de succes din instituțiile non-formale sunt la un pas de a fi creionate printr-o cercetare amplă, cantitativă și calitativă;

-activitatea de software, deși presupune o abordare individuală în funcție de necesitățile clientului, devine eficientă în cazul în care se respectă anumite elemente care se pot extinde la un număr cât mai mare de clienți; cercetarea surprinde o serie de astfel de elemente tehnice, de care practica va trebui să țină cont și va impune identificarea unor soluții specifice;

-judecătorul beneficiază de dreptul de a alege o decizie, în condițiile specificate de lege, evaluând implicațiile sociale; în prezent tindem spre o dictatură a procurorilor, iar probele din partea statului se acceptă automat.

Genul acesta de probleme (dar și altele asupra cărora nu am insistat din motive de spațiu) îi preocupă pe cercetătorii dornici să împărtășească experiențele lor economice. Ideile lor se aliniază trendului mondial, dar  cu o puternică ancorare la realitatea românească. Dincolo de obligația stipulată în proiect sau în fișa postului de a disemina, simțeam pasiunea și mai ales dorința de a contribui la un ideal – adevărul – în condițiile în care acești oameni știu clar că nu luptă pentru vreun premiu și nici măcar pentru vreun bonus salarial.  Dimpotrivă, guvernele i-au omis aproape întotdeauna de pe lista premianților, dar mai ales în noul cod fiscal.

Oricât de nemulțumiți am fi de ceea ce se întâmplă, fiecare decide să observe, să analizeze, să ignore sau pur și simplu să nu-i pese. Constatăm că informație există, dar și oameni preocupați să semnaleze sau să aducă soluții. Păcat însă că lipsesc cei care ar trebui să înțeleagă ceea ce pot beneficia; dacă ar înțelege, mai mult ca sigur, ar fi recunoscători celor care i-au ”inspirat”.

(sursa foto: sharethis.ro)